close
În jurul lumii cu #OzzyandJack

În jurul lumii cu #OzzyandJack

October 18, 20166662Views

Noul serial de pe History a plecat cu surle și trâmbițe la noi săptămâna trecută și îi are ambasadori pe Ozzy Osbourne și fiul său Jack.

Personal nu am avut vreo atracție față de istorie. Amintirile vagi din școală îmi readuc profesori care din păcate nu m-au ajutat în a încerca să o descopăr, fiind mai rutinați în a ne convinge să ținem minte datele exacte. Lipsea șiretlicul poveștii, izul descoperirii și aventura cunoașterii. Fix lucrurile cu care se prezintă acest serial.

Ca prezentare oficială, showul ne oferă o poveste înduioșătoare despre cum bietul lead-singer de la Black Sabbath n-a avut foarte mult timp petrecut alături de  fiul său, darămite să descopere împreună istoria. Dar cum niciodată nu e prea târziu, sunt sigur că show-ul ăsta a fost terapie pură pentru cei doi. (Ca o diferență, aruncă un ochi față de relația lor din timpurile showului trecut, ca să îți dai seama despre cum au evoluat)

Privit din perspectiva unui producător actual, regizor, documentarist sau realizator de show, mi se pare una dintre soluțiile perfecte pentru anii în care trăim.

Factualtainment. Sau Factual Entertainment.

Acest portmanteau (cuvânt compus din alte două cuvinte incomplete) s-a simțit prezent în viețile noastre de magnetizați TV odată cu apariția canalului Animal Planet. Se referă la programele care au 2 țeluri: să distreze și să informeze. Eu am auzit prima dată de acest soi de material din gura Monei Segall, prin 2001 și mi-a rămas atât de tare în cap încât am încercat să urmăresc cât mai mult și încă încerc să copiez stilul. Vezi Profu’DeVin.

Așadar, unui program de divertisment factual (programe bazate pe non-ficțiune) îi sunt argați jurnaliștii și entertainerii. Rata aportului fiecăruia traduce, însă, mai apoi, rezultatul. Rezultă o prostie sau un program de urmărit.

De urmărit!

Revenind la oile noastre, la mr. Ozzy & fiul, noul program de pe History urmează fix aceleași reguli. Doar că producătorii au ales un personaj șocant, super cunoscut, care a fost victima propriului nume încă de la autoîncoronare: Prințul Întunericului.

The self-proclaimed Prince of Darkness, Ozzy Osbourne is a living heavy metal legend. His solo work combined with his years in Black Sabbath total over 100 million in sales. Along with his Black Sabbath bandmates he has been inducted in the US Rock and Roll Hall of Fame and was inducted into the UK Music Hall of Fame as a solo artist. He even has his own star on the Hollywood Walk of Fame.

Spun argatul pentru că încă de la apariția grupului, Ozzy și-a dat tot interesul spre a șoca, spre a se autodemonstra nebun si diferit (a se citi diliu), trecând prin o grămadă de lucruri ‘demne’ de PR, reclamă, amenzi și închisoare: de la consumul narcoticelor, la consumul exagerat al alcoolului, distrugerea camerelor de hotel, viață de rockstar dusă la extrem, până la interpretarea ‘Happy Birthday’ în fața unei ginți de sataniști. Le-a făcut cam pe toate. Apoi a trecut la TV.

…he was in Germany for his “Blizzard of Ozz” tour and while dining with a table of German music executives jumped onto the table, did a Nazi goose step, stripped and urinated into a carafe of wine. He wasn’t invited back to perform in Germany until many years later.

Tocmai asta îl califică pentru a fi Proful De Istorie pe care îl poți vedea în noul serial. Al doilea profesor fiind Jack. 

Felul în care ți se învelește ciocolata este, pentru mine, destul de interesant. Îi recunoaștem ursuzenia personajului O, felul în care vobește, înjură, n-are chef de nimic, ca să poziționăm profesorul Ozzy ca fiind ‘the-bad-cop’, profesorul rebel, amuzant, rock’n’ roll, exact opusul conceptului de profesor cu care suntem obișnuiți.

Apoi îl vedem pe al doilea dom’profesor, fiul său, care ni se înfățișează ca fiind un tânăr pasionat de istorie, un curios, un atent la detalii, ba chiar un personaj cu tâlc și simț de dascăl.

Pe baza unui bucket-list , echipa se aventurează într-o călătorie pe cam tot globul, unde privitorul devine câștigat prin faptul că are parte atât de informații scurte și succinte, cât și de momentele simpatice ale celor doi.

Doar un ochi pe capturile din episoade te convinge să urmărești serialul, asta dacă ești prin zona TV-ului marțea, ora 21.

Recomandarea mea? Aș putea spune că e history, fun & rock&roll! So nail it!

Cosmin Tudoran

Cosmin Tudoran

Multilateral dezvoltat, încerc să combin utilul cu plăcutul. Muzică și vin.

A fi sau a nu fi vlogăr

Whiskyurile lui Pernod și Ricard

Leave a Response