Salut!

Mă exprim cum vreau și cum pot prin muzică, fotografie și scris.

În 1999 am pus bazele Ca$$a Loco, un proiect muzical diferit de ceea ce exista pe piața din România, care ne-a adus mie și colegilor mei nu doar notorietate, ci și nenumarate satisfacții – premii, aprecieri, parteneriate cu nume sonore din lumea muzicii și o lungă vacanță ‘de vară‘.

În cei peste 10 ani de activitate am lansat 6 albume. Și am amânat tot atâtea altele.

În 2001 am debutat în televiziune la invitația PRO TV de a prezenta Vara Ispitelor, un format care a fost lider absolut de audiență, atingând cote de piață neegalate până în prezent. Acesta a fost doar începutul, urmând apoi un sitcom, tot la Pro TV pe numele lui: Ca$$a Loco Show. Ulterior au apărut colaborări cu posturile de televiziune B1 TV și Sport.ro.

În paralel, am colaborat cu mai multe publicații ca editorialist (Jurnalul National) și am pus bazele mai multor reviste: Clever Travel, Play, Elixir Travel, Men’s Health, Hotnews.ro, SkiPass Magazine.

În 2012 ajung editor colaborator la revista Vinul.ro cât și artist pe cont propriu.

Sunt prins până peste cap în proiectul Maga&Tudoran, proiect care mi-a retrezit pofta de a reveni în această branșă minunată, muzica. Dar între timp mă prinde sezonul 2019 de MasterChef la ProTV.

Între timp, avid de nou, ajung întâmplător în lumea vinului, fac un curs de amatori de degustare, devin somelier, degustător autorizat ADAR, cu un WSET 2 încasat, ajung de 9 ori consecutiv jurat la IWCB și #profudevin dintr-un moft. Sau dintr-o poftă de a da ceva înapoi industriei care m-a poftit așa de frumos înauntru, cu brațele deschise.

 Să mai zic și că sunt inginer horticultor și masterand de ‘Tehnologii Performante, Marketing și Management Viti-vinicol’ USAMV București?