Undeva pe lângă Câmpulung Moldovenesc, la Obcinele Bucovinei, pe la 1850 un colonel infanterist austriac, Martin a’lu Hermman pune botu’ la botu’ calului moldovenesc și așe tare i place pășunea alpină din zonă încât pune de-o herghelie autorizată ca la carte. Le plăceau amatorilor de jnitzele rasa Huțulă încât să hotărăsc să îi înmulțească și să-i scoată-n lume. Că-s faini, buni de tracțiune montană, rezistenți și fără pretenții majore la papa-bun.

Acum la Lucina o găsești pe ‘șefa’ Mihaela Sarafescu, o huțulă mândră ce s-a îndrăgostit de cai abia din anul 4 de facultate. Huțulii vorbesc huțuleza între ei, cu caii, cu locul. Totul e huțul acolo, de la limbă la cal. Huțuli faini, ăștia!

Sunt 318 capete cu un loc de joacă de aproape 1800 de hectare, loc ”împărțit” cu Institutul de Cercetare al Cartofului de la Brașov, care, pe o colină își studiază semințele (#ioi ce-aș hali o ciorbă de cartofi cu afumătură și tarhon..). Găsești un soi de motel cu același nume, arhitectural rupt din anii 1980, dar primitor ca întreaga Bucovină. 

Despre rase, linii, istoric te informează mai repede site-ul propriu. Eu nu pot decât să te informez legat de starea de bine și relaxare. (no Vodafone there 😉

Spre armăsarii care nu se suportă-ntre ei ajungi trecând de niște paznici uriași, pinii silveștrii, de-o frumusețe incredibilă.

Spre Lucina ajungi ușor, pe un drum forestier accesibil cu orice mașină 2×4. Durează oleacă, dar ce găsești merită.

Du-te, merită!

p.s. Grijă la semețul paznic, câinele cu paiu-n gură. E atât de simpatic că-ți vine să mergi agale pe lângă el și să împărțiți o vorbă.

p.p.s. dacă meri, fii un dulce și ia zahăr la tine!