Fotografia din zilele noastre e o combinație interesantă între matematică și chimie. Asta e părerea mea. Dacă pe vremuri, pentru a-ți descoperi minunile fotografice, treceai printr-un amplu proces chimic, acum chimia s-a perimat, producătorii aparatelor încercând, prin designul modelelor proprii, o chimie a ta cu aparatul. Iar matematica este cea care rezolvă fotografia.

la cele două prezentări suținute în cadrul cursurilor F64, am avut același intro. Sunt convins de faptul că astăzi ai chimia necesară imboldului de a alege unul dintre aparatele ofertate, iar algoritmul matematic programat de inginerii companiei, îți rezolvă fotografia. Dacă ești fanul auto-ului absolut, îți asigură un 10 matematic, dar nu neapărat o fotografie de 10.

În cadrul acestei campanii m-am folosit, pentru început, de un Panasonic Lumix GF5 cu un obiectiv kit de 14-42mm f/3.5-5.6 (minim f/22). Aparatul are o rezoluție de 12 mp și un ISO ce se plimbă între 100 și 12800 cu un multi-process Noise Reduction System. Trage cu o rafală de 4 frameuri/sec la rezoluție full (ca un DSLR redutabil), posedă un ecran de 3.0-inch și 920,000-dot, filmează fullHD 1980 * 1080 și are o greutate de doar 225 grame.

L-am dumirit repede, e destul de facil de utilizat. Urăsc automaticul și primele mișcari pe care le-am învățat au fost stabilirea ISO-ului, a formatului și a calității fotografiilor. Nu trag niciodată raw-uri decât în momentul în care am pretenția la print. Dar asta se petrece destul de rar.

N-am pretenția că fac fotografii de 10, dar știu clar că aparatele astea răspund absolut instant la pretențiile mele, atât tehnice cât și artistice.

La capitolul mi-au plăcut aș trece următoarele:

  • rapiditatea de pornire a aparatului (cam 1 secundă cu tot cu poză) ceea ce te-ar putea face să devii un mini-paparazzi
  • posibilitatea rapidă de focalizare multi/singur punct prin touchscreen. Prefer un singur punct pentru adâncime de câmp. E frumoasă adâncimea..
  • reglarea intuitivă a temperaturii de culoare. Are o scară cu niște simboluri de la sfeșnic la lumina soarelui. Reglezi și tragi, pac-pac-nțelegi?
  • pornirea rapidă a modului video – Apeși butonu’ și melcu țuști
  • rafala rapidă 4 cadre pe secundă, mai ceva ca mitraliorul ce-l seceră pe Semaca
  • touchscreenul cu o intensitate mare a luminii facil de citit în condiții de lumină solară puternică mda..
  • ușor, foarte ușor. Prea ușor, prea ca la țară

La celălalt, n-aș înșira prea multe, că nu prea am.

  • touchscreen cu o oarecare latență în răspundere. Hai, mă, odată..!!
  • blitz nereglabil pe intesitate. Arde, uite cum arde fețetele. Reglezi tu din expunere, dar dacă fețele ies bine, spatele iese negru. Dan Negru.
  • ergonomie neprietenoasă pentru propriul membru superior La ce labe florinpiersiciene am..
  • un singur obiectiv la kit chitrele
  • autonomia bateriei să țină, dom’le, o viață. Ce, nu se poate?

La pozat aparatul s-a descurcat astfel:

Bine în condiții de lumină cât de cât, la un ISO ca-n filme:

Not so bine în condiții de ISO mare, la aceeași lumină, cât-de-cât.

Bine în condiții de noapte, cu un trepied improvizat, de genul: umăr-cot-stâlp.

 

Aproape același trepied umăr-cot-copac, setări identice, 10x GOD pentru stabilizatorul jmecher:

 

Over-all aparatul convinge, mi-a plăcut, însă nu cred că l-aș achiziționa. Nu pentru că nu prestează corect (am fotografii făcute cu dânsul și printate în revistele  Vinul.ro, VIVA și, mai nou apăruta revistă de turism, Elixir Travel) ci pentru că n-am avut chimia necesară cu aparatul. Nu dezvolt, pentru că n-am cum.

Personal, cred însă că acest nou apărut, #mirrorless (această gamă) e un soi de reinventare a roții, o categorie ce face aceleași lucruri ca orice DSLR, poate folosi orice obiectiv, și te poate satisface fie că ești amator, semipro sau profesionist cu centură neagră-2-dani. Vine în întâmpinarea oricărui client fără criterii de sexualitate, grad de cunoaștere sau preferințe.

Recomand cu căldură orice gamă mirrorless. Treci pe la F64, încearcă, probează și ieși la pozat. Viața merită furată, cadru cu cadru!