Experiență mea ca angajat nu este una bogată sau lungă, însă îmi amintesc foarte bine că am cam susținut niște interviuri pentru diverse joburi. Nu castinguri, nu pitchuri, joburi!  

Era pe vremea în care dacă nu aveai salariu, job stabil sau și niște cursuri la facultate, visele se puneau pe un mare hold! Sau trecute la capitolul altădată!  

Eu, de altfel o persoană mult prea rebelă pentru acele vremuri, căutăm un acel job cu program flexibil, deh eram în perioadă artistică, să pot munci de oriunde, că asta cu statul la birou… și acum am un soi de adhd…nu vreau să îmi amitesc cum eram atunci.  

Să am un soi de target și să îmi gestionez eu timpul cum și cât, numai să fac ce e de făcut. Era aproape evident că va fi extrem de greu să găsesc așa ceva. Vorbim de anii 2000.  

 Dar, cum am și noroc, nu numai că am găsit jobul dorit, ci și în plus. Atunci am auzit de termenul de manager. Șeful nu era șef, era manager, era coechipier și coordonator. Mi se părea că sunt într-un film! Am trăit același sentiment pe care l-am avut când am pus mână prima data pe sticlă de lapte aia mare de 2l, ca din Singur Acasă 1! Ireal!  

 Mama a muncit o viață sub presiunea: ‘nu tre’ să intârzii’, ‘mă dau afară dacă nu facem producția’, ‘nu pot lipsi dacă vă îmbolnăviți’, ‘nu am cum să renunț la tură de sambata’ …and so on.  

 Iar eu la al doilea job din viață dădusem peste: aici aveți cafeaua, dacă aveți nevoie de o pauză nu trebuie să-mi spuneți, când plecați la fel, ne vedem luni și vineri și analizăm ce ați făcut!      

Pe bune? N-am muncit în viață mea mai cu drag! Evident că am și tras ca nebunul, până într-o zi când managerul mi-a atras atenția că ar cam trebui să o laș mai ușor. Îmi depășeam target-urile de la o săptămâna la altă, nu înțelegeam de ce? Deranjam?  

 Scopul fusese siguranță. Compania te vroia în siguranță!  

   ‘Esti important pentru noi și vrem să fii safe!’ 

După 20 ani aceeași companie care m-a vrut pe mine safe și a avut încredere în mine, are grijă acum de angajații ei și în egală măsură de milioanele de clienți. Mi se pare de bun simț că unele dintre companiile de conectivitate ce au acces la milioane de alți oameni să dea primele semne de a pricepe urgența, seriozitatea unei crize și să-și dovedească implicarea lor.  

 Să reduci motoarele și să dai înapoi. Suni acasă gratis, te preocupi de la distanță, dar nu stai ascuns. Te implici.