Amestecat de momentele bucuriei și al împlinirii, recunosc, mi-am cam pus niște semne de întrebare.Cum am fost eu acești 7 ani? Am făcut echipă bună? Am predat calm reguli realiste și echilibrate? Am fost cald, ferm, riguros și funny? Sunt un bun partener de joacă?

Mă întreb daca am fost oare consecvent și am avut grijă destulă cu abc-ul vieții, cu moralitatea necesară, cu binele și ce înseamnă el azi pentru mediul înconjurător. Dacă sunt sever sau relaxat. Dacă am folosit destul cuvintele ‘te iubesc’.

Bune maniere? Cred că am exersat câteva. Au prins? Prea devreme ca să aud direct de la sursă. Dar întrebarea rămâne și se amână doar răspunsul. Am explicat ‘de ce nu’ destul de argumentat? Sau am fost pur și simplu prea obtuz. Ce rezultate dă îngustimea în timp? Sper să nu fi predat lecții prea dure dar nici invers. Să fi lucrat la capacitatea de comunicare cu exteriorul și să fi învățat împreună regulile comunicării. Suntem amândoi pentru prima dată pe funcția asta.

Dascăl potrivit

O să-mi cer scuze acum pentru greșelile pe care le voi face, pe care le vom face, dar te asigur că proritatea mea numărul unu este să-ți fiu prieten și apoi părinte. Sper să nu te supăr vreodată, iar durere să nu-ți aduc. Nici later, când, nah, că vreau, că nu vrei mă voi șuti.

 

Mulțumesc pentru scrisorile trimise lately. Învățăm împreună, tu să scrii, eu să citesc. Și să mă bucur.

Mor de dragul tău. Am făcut multe ‘trickuri’ din cauza și datorită ție și trebuie să-ți mulțumesc.

Ești un copil frumos, vesel și deștept. Ne mai jucăm?