suna telefonul.

răspund și aud ceva hărmălaie de birouri, de zici că m-ar fi sunat ceva mega broker.

– Bună ziua, domnu’ Tudoran?

– buna ziua, zic. Cine întreabă?

– Sunt Paul Acutăresei de la compania Șpill Consulting..

– Așa..

– V-am sunat ca să vă propun o super afacere, o oportunitate rară. E vorba de piața de capital..

Am mai primit telefoane d-astea dar niciodată nu am avut timp și chef să le ascult discuțiile, însă cum acum aveam și timp și eram și relaxat, am pornit eu cu avansurile.

– nu, domnu, cum ați zis că vă cheamă?

– Paul..

– așa, Paul, omule, fii antenă aici ofertă. Conduc ultimul serie A de la MERCEDES. 180 CDI.

– păi, domnu Tudoran.. haideți să vă explic cum funcționează..

–  bre, Paule, lasă piața ta de capital, stai să-ți zic eu cum funcționează asta. E pe cutie automată. Papă vreo 6, ajunge la suta în vreo 7-8 secunde. 109 cai putere. E albă cu niște scaune de zici că-s alea de pe care îmi vorbești tu de la birou. Bord agresiv de zici că-i SLR-u ăla al lor. Are bixenoane, stă belea pe curbe și e cu pachețel AMG style. Pricepi?

– domnu Tudoran..

– daaa, Paule, fi aici atent cum sună boxele. Mă rog, mă cam enervează că nu vrea să se conecteze cu iPhoneul meu. Vrea să dea play la ultimul album Club de Belugas numa prin mufa jack-mic din cotieră. Dar are voice comand.

– Paule, tu ce telefon ai? Blackberry cred, nu?

– pai acum vb de la un fix.

– nu contează, zi-mi de piața de capital.

– știți noi urmărim..

– bre, Paule, știi ce urmăresc eu acum? Să ajung mai repede la Aurelia Vișinescu la cramă, ca să văd via de Cabernet Sauvignon. Vreau să văd cum crește strugurele și să fac o degustare mică..

– Auzi, voi sunteți cu Forex, cu alea?

– Da, pentru asta v-am sunat. Vreau să vă propun acest deal..

– Bre Paule, dacă-mi propui să bag bani ca-n piesa cu Puya, într-o afacere gen FarmVille pe Facebook, nu mă prinzi. Mai bine-mi propui un A-Klasse gratis și-mi zici pe cine tre să  felicit. Hai, zi, poți?

– Domnu Tudoran, mă luați la mișto..

– Păi din mașina asta cum vreiu să te iau? Nu vezi ce mișto e? Ah, nu vezi.. hai că te las. Am ajuns!