Prima mea joacă de oenolog s-a notat în ceva rezultate. Nu vorbesc despre sticlele vândute, ci despre faptul că am reușit să primesc o medalie la VINARIUM International Wine Contest 2021. Concursul este organizat de către ASER Consulting&Management, în parteneriat cu Asociația Degustatorilor Autorizați din România (ADAR), asociație din care fac și eu parte, sub patronajul OIV (Organizatiei Internaționale a Viei si Vinului) și VINOFED (Federația Internațională a Marilor Concursuri de Vinuri). Concursul se află la cea de a XVIII-a ediție.

Mă bucur? Cam da!

Despre concurs

Aprecierea probelor este facută de un juriu internațional ai cărui membri sunt recunoscuți prin experiență și profesionalismul lor. IWCB Vinarium își propune să reușească a fi principalul instrument de calibrare și comunicare pentru piața vinului din această parte a globului, aducând influențe benefice majore pentru toți producătorii de pe oricare continent. Evenimentele asociate, canalele media, expunerea directă către entuziaști și iubitori ai vinului, diplomele și însemnele care vor însoți în piaţă sticlele cu vinurile premiate, constituie elemente de forţă în creșterea notorietăţii, implicit a vânzării vinurilor de calitate certificată.

Juriul IWCB Vinarium

Fiecare juriu de degustare poate fi format din 7 (șapte) membri, din care minim 4 (patru) vor reprezenta alte țări, iar ceilalți 3 (trei) vor reprezenta țara organizatoare sau din 5 (cinci) membri, din care minim 3 (trei) vor reprezenta alte țări, iar ceilalți 2 (doi) vor reprezenta țara organizatoare. Fiecare juriu activează sub autoritatea unui președinte care aparține, în principiu, țării organizatoare. Degustarea se face ‘în orb’, juriul cunoscând doar tipul vinului și anul de îmbuteliere.

De ce e important un concurs?

Participarea producătorilor în concursurile de vin este din ce în ce mai importantă, mai ales într-o piață din ce în ce mai concurențială. În sectorul retail, vinurile medaliate aflate în rafturi, acolo unde asistența umană la vânzare lipsește, poartă aceste însemne facilitând opțiunea mai rapidă de alegere a consumatorului, medalia find un factor determinant de achiziție. Și în HORECA începe să conteze in ultima perioadă. Vinurile descoperite, evaluate de profesioniști și medaliate în diferite concursuri naționale și internaționale au suficiente argumente pentru a fi listate şi, mai apoi, recomandate.

Unde poți degusta ROCK-ul?

Îl găsești aici: tudoran.eu