Să zicem că cineva poate să îți facă o nefăcută. Sau dintr-o greșală infimă a cuiva, te-ar putea da peste cap și face varză. Dintr-o realitate normală să treci brusc într-un coșmar.

‘cum ar fi să-ți confiște cineva blogul și să ți-l descoperi pe OLX’, de exemplu, mă întreba ieri cineva. Ce-ai face?

Păi să le luăm pe rând.

M-aș asigura că nu-i o glumă proastă. Sau o glumă cât de cât. Între timp mi-aș calma caii de la bicicletă, că sunt mai mult ca sigur că m-aș tura. Cine mă cunoaște turat știe cum arăt și cât de mișto fac. Apoi aș încerca să găsesc vinovații. Aș căuta soluția cu care să-mi recâștig drepturile, pe care, de la un moment dat să mă bazez și să le folosesc în favoarea mea.

Dar, care-ți sunt drepturile’, aud întrebarea.

ăăă…

exact. Care?

Câte și ce fel de drepturi ai tu ca om de rând? Om normal, cetățean al unui stat de drept? Drepturile normale, morale pe care cumva le intuiești sunt sau nu sunt exacte.

Ziua Internațională a Drepturilor Omului,

este astăzi, 10 decembrie și se sărbătorește și în România. Deși trei sferturi dintre români recunosc că nu își cunosc drepturile, mi-e teamă că fac și eu parte dintre ei. Cred că prin starea de freamăt și neputință am cam trecut cu toții, așa că trebuie recunoscut că oricare dintre noi poate fi în aceeași situație. Pentru a evita asta este important în primul rând să vă cunoașteți drepturile.

Intră pe http://www.drepturicivile.ro și citește-le atent. Îți doresc să nu ai nevoie a le invoca vreodată, dar “better safe then sorry“.

Dacă vrei, îi poți sprijini pe cei de la Apador – CH să lupte pentru respectarea drepturilor omului, donând aici http://www.apador.org/donate/ , pentru că, deși nu sunt atât de des prezenţi pe primele pagini ale ziarelor, rolul lor este cel puțin la fel de important.

Repere istorice

  1. “Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii” (Declaration of independence) adoptată la 4 iulie 1776 de Congresul celor 13 state (colonii britanice) din America de Nord, care şi-au declarat independenţa faţă de Regatul Unit al Marii Britanii.
  2. „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului” (Déclaration des Droits de l’Homme et du Citoyen) a Adunării Naţionale Franceze din 26 august 1789, rod al Revoluţiei Franceze. Există opinii, credibile, în sensul că această Declaraţie s-a inspirat, într-o oarecare măsură, din Declarația de independență a Statelor Unite, care avea deja o “vechime” de 13 ani faţă de data Revoluţiei Franceze.

Aceste două Declaraţii sunt cele care au pus bazele democraţiei moderne din lume. Evoluţia drepturilor omului a fost mult mai accelerată şi mai substanţială în secolul XX, în strânsă relaţie şi cu şocul produs naţiunilor de efectele celor două conflagraţii mondiale.

Avem drepturi? Avem, dar ar fi bine să ni le cunoaștem.

72% dintre români recunosc că nu își cunosc drepturile și, totuși, 80% dintre ei cred ca acestea le sunt încălcate, un paradox care nu face decît sa confirme dezinformarea.

Află!

Cunoaște și respectă!