Vinerea trecută în crama de la subsolul restaurantului Sofa din Bucureşti, am degustat ultima creație a cramei Alira: Concordia. Au povestit despre noul brand Ghenadie Bobeica, Directorul General Alira şi Marc Dworkin, enologul cramei.

Anul 2012 a fost unul dintre puținii în care strugurii s-au cules în același timp (în mod normal  având o diferență de 2 săptămâni). Astfel, cupajul de Fetească Neagră şi Cabernet Sauvignon a fost vinificat împreună, iar ce a scos Mark din butoaie domină vine cu arome de eucalipt, vanilie, cacao şi cireşe negre. Echilibrat, cu un alcool pe care nu l-am simțit încă de la început şi o aciditate demnă, face pace între între structură şi intensitatea aromatică. Cu medii-bași ca un ibanez, primul nas m-a dus totuși spre magiunul proaspăt de prune. Și m-a făcut să întreb Marian-ul cum stăm cu prețul și câte sticle avem:

– 37 de lei plecarea cu tot cu TVA, vreo 10500 de sticle.

ALIRA Concordia este un vin elegant, dar prietenos, dedicat celor care doresc sa exploreze pe deplin combinaţia exclusivă dintre Fetească Neagră şi Cabernet Sauvignon.” ne spunea într-o engleză franțuzită enologul Marc Dworkin despre creaţia sa. I-am dat dreptate, și mi-am zis că vinul merită o perioadă de așteptare de ceva ani.

Dar de unde până unde CONCORDIA

 “Vinurile mereu şi-au căutat inspiraţie în artă, istorie, natură şi armonie. În Roma antică, Concordia era zeiţa care personifica armonia în familie şi în societate. Zeiţa şi tot ce reprezenta ea a devenit subiectul unui cult imperial. Concordia reprezenta vârful societăţii în materie de moralitate şi ocrotire şi era ambasadoarea binelui pe pământ. Este fost cel mai bun simbol pentru un vin echilibrat, armonios, creat din struguri atent selecţionaţi.” spune Marian Ivănescu, Directorul Comercial Alira.

Place. Mult. Mi-am mai așternut un pahar la vremea la care am semnat acest articol și mă gândesc să fac o cerere pe companie, o investiție mică dar sufletistă. #recomand