Prin școala generală am devenit fan Michael Jackson. Foarte simplu.

Am răsfoit de  3jde mii de ori or revistă Popcorn cumpărată de la Budapesta. Cineva o adusese în clasă și pretinzând că știe limba, ne ‘citea’ pozele dezvăluind prostii. Am privit zile în șir pozele și am visat.

La ani diferență am ascultat, pe sub mână, primul album BUG Mafia. Cineva adusese de la București o casetă. Omul cu caseta avea, evident, și-un walkman, prima invenție de muzică la purtător semnată Sony. Ca să ajungem la școală foloseam autobuzul. Cu sunetul la maxim asculta versurile piesei Bairam de cartier iar noi, ceilalți, ne uitam cruciș la el. Ne-am rugat zile întregi să ne zică ce ascultă, de unde are caseta, iar el nimic.

După ceva vreme s-a înduplecat. Ne-a dat să ascultăm o piesă, fiecăruia, pe rând, zile în șir, în autobuz, în drum spre școală. Totuși, trecuse momentul unicat și, din pricina faptului că avea un amic cu situație, ce poseda un dublu-deck, Technics ne-am făcut cu o copie. După 2 luni.

Era o fază treaba asta. Marfa venită pe sub mână, senzația de ‘‘numai al tău’’, secretomania sursei, acel cineva. Cu cât mai subtil era furnizat mesajul, cu atât erai mai sigur de calitatea lui. Nu stăteai să analizezi pentru că din moment ce era sugerat, eventual completat cu un clipit dintr-un singur ochi, ‘’pe șustache’’, stiai că e de bine. Era un pont de la cineva. Iar muzica nouă era mai importantă ca o pereche de blugi sau adidași originali.

Îmi plac ponturile. Se vede că le caut chiar și acum, deși nu mai circul cu linia 9 barat, autobuzul care mă ducea la liceu. Dar e greu să găsești un pont bun. Iar marfa s-a cam extins.

Azi ai marfă pentru toate piețele. Muzica, exact ca produsele din rafturile supermarketurilor, este din ce in ce mai diversă. Ai muzică pentru masss-market, exact ca produsele proprii ale supermarketurilor. Ai paste italienești alături de paste românești cu nume italienesc. E tot o pastă, dar n-are nici o treabă cu gustul real al ei. E o copie ieftină.

Muzica nu e perimată, deși, la un prim ochi sau ureche aruncată pe tv/radio, cam așa pare. Patam-bum-psss.. Mine, tine, lălăială, gata, = hit.

Sunt însă și artiști pe care merită să îi cauți. Tot la pont, exact ca în trecut, te pot cuceri cu franchețea afișată, sunete noi, beaturi sau abordări nemaiauzite. Merită urmăriți.

Asta vrem să facem cu programul de mai jos. Zonga Sessions este un program format pentru muzica făcută de dragul ei, nu neapărat al câștigului financiar și automat al faimei. Muzica, un limbaj, nu un scop.

Pilotul de mai jos nu are pretenții de oscar, deși, eu aș avea o pretenție de a premia cumva munca susținută. S-a tras totul cap coadă, s-a mixat, masterizat, filmat, împachetat, 100%. Avem una dintre cele mai bune echipe pentru așa ceva, iar minutele astea care curg fără cusur mi se par un mare câștig pentru oricine.

Zonga Sessions cu Byron. Enjoy.