Ieri, pe la prânz, cu domnia sa Ciuclaru la taclale pe o barcă ce ne dădea tura Bosforului: – ce trafic se arată pe Waze-ul ăsta.. unspecified-2 Istanbulul pare și mai și față de cum mi se prezentase acum 3 ani. 20 de milioane de oameni, o extindere în lățime a orașului de peste 170 de km, noi proiecte aflate pe rol, o autostradă, o trecere de cale ferată pe sub strâmtoare, noi clădiri, sute de locații, etc. Covârșitor. 18.6 inhabitants, peste 2 milioane de zilnici, niște deranjamente cu treceri de refugiați, deranj cu Taksim, dar aceeași tratare a străinului (a se citi turist). Lucrurile merg mai departe, totul se dezvoltă. E o forfotă colorată, un sunet al orașului ce te aduce în simțiri, iar eu tocmai ce am plătit 50 de lire pe o sticluță de vin… Nah, eram pe centrul vechi și umed al istoriei.

Acum sunt în autocarul ce merge încet și sigur ca un caddilac spre Kapadokyia, după ce am ratat plecarea la ora prestabilită 6:30 și ne-am înfipt în ștau. 2 ore.

Unde am stat?

Aproape de aeroport, cumva în business-core-ul Istanbulului, la Wyndham Grand. 5 stele, shopping area, un Spa și o piscină, lounge-uri și terase.

Dacă mi-am imaginat vreodată că Turcia e poarta nu spre musulmanism, ci invers, apoi înseamnă că am fost curat vizionar. Și am fost. Îmi pare rău să zic, dar Istanbulul îmi pare că e mai mult european, poate și pentru că, fizic, peste 60% chiar face parte din continent.

De învățat? Poate de furat…

Acest trip face parte din #presstige tour, o treabă cu cântec. Află detalii întrebând!