Tocmai am halit o expresie.

Știi duma aia cu “ai luat caimacu”?! Eu o știam, cum nu știam.

Tu când spui asta te gândești la cafea, nu?

Știai? Și eu știam, dar știam că e cu cafeiu și ce e deasupra. Mnoh, io tocmai am aflat că nu știam nimic bine.

Kaymaklí

E un oraș. Subteran. Dar nu vreau să vorbesc despre asta, căci sunt alții care o fac mult mai bine. Și-aici, “legenda” spune că un anume bucătar trebuia să-i prepare Sultanului ceva de păpică. Desert.

Și-a creat. Și sultanului îi plăcu așa mult de îl unse, p-acest Chef Foa al istoriei turcești, ca mare bucătar peste tot.

Kaymak.

E un preparat cu peste 60% grasime. E un caimac aidoma celui de cafea, doar că este de la lapte. De bivoliță.

Se fierbe laptele și se adună spuma. On&on.

Spuma se adună pe o tipsie de 80 de cm diametru. On&on.

După o vreme, tipsia se așează la un loc uscat, după ce, tot însumându-se foițele din lapte, crește-n grosime. Se lasă la odihnit, de preferință în spatele bordeielor, la loc umbros, până devin crocante sau mai umede ca și clătitele. După gustul fiecăruia.

Mie mi s-a servit tăiată bucățele, vecină cu un recipient plin cu miere.

Gustul

Simți fibra, laptele uscat, grăsimile animale. E weird dar plăcut. Cumva. Nu știu dacă ar merge clar asociat cu vin, că la mierea servită n-o să funcționeze mai nimic. Și iar nu mai știu dacă aș zice că e un deliciu. Dar, nah, fericit sunt că am luat kaymaku.

Prin acest #presstige infotrip.

Mulțumesc!