Acu 2 luni și ceva am preluat într-o testare mioritică nemaitestatul DS5. Citroenul-avion va avea însă dedicat un alt post. Dar la momentul preluării mașinii pății o întămplare simpatică. Veneam pregătit de ducă, deci cu desaga de 2 zile în spinare.

Clădirea Metropolis, aripa tânără, de vest. După ce mă învârt o vreme, găsesc intrarea și dau să intru. Evident mare portar chel la ușă. Acea recepție asemănătoare cu a unui hotel, în care omu stă ascuns după tejghea și bagă un vplay mic.

Pășesc înăuntru, comunic unde am nevoie și.. Urmează dialogul:

 – unde mergeti?

– la etajul 1, la Citroen caut pe XY

– ati mai fost?

– nu

– atunci trebuie să-mi dați un buletin.

Scot din geanta buletinul. Așez buletinul în față, omu’ ia datele și mă privește așa lung.. Îmi studiază geanta de laptop cât și geanta mea minunata de travel pentru câteva zile.. Mi-a trecut mie ceva prin cap cum că nu dau bine, dar am zis să las scenarita deoparte.

Îmi dă buletinul înapoi și mă însoțește la lift ca să-mi ‘dea un 1’. Pe legitimația lui, evident!

Liftul vine greu, omu mă tot studiază, liniște mormantală. Tensiune..

Ping! a sosit ascensorul Otis eu intru, la care el in momentul in care ”imi dă 1” zice:

– Haine? (uitându-se spre geantă)

– Da.. zic io, într-o sinceritate dezarmantă

– Te-am mirosit eu.. zice, întorcându-se brusc, dând din cap întocmai ca Hercule Poirot la finalul rezolvant de crimă.

Ce să deducem noi de aici?

Că încă mai funcționează marketingul direct, de la uom la uom, cu hăinuțe aduse din ‘afară’, cu parfumuri and stuff. Că în clădirea cu multe etaje sunt mulți corporatiști simpatici cu haine de la băieți? 😉

Sau că mă pot apuca de vânzări directe?!