E foarte ciudat cum oameni care au avut parte de un succes enorm si de o viata plina, incep sa se degradeze de la un moment dat. De la o tinerete frumoasa, cand astepti si tot astepti sa devii matur, ajungi la batranete, trecut fiind prin vagonul maturizarii brusc, asa, cat ai clipi. Te hranesti din amintirile frumoase si iti tragi genunchii prin zilele lungi si grele.

M-am uitat la Geo Costiniu. E trist el, dar e mai trista povestea lui. E trista pentru ca vezi flacara dintr-un om care era talentat 150% stinsa si adulmeci un om ce isi asteapta luntrasul. Ba chiar il pofteste la un sprit. E trista pentru ca te face sa realizezi ca omul se degradeaza. Chiar daca rasare si-apoi straluceste, apune si ajunge arial blank, 10, bold. Uneori.

Si e mai trista pentru ca simti valoarea unui artist, ai facut cunostinta cu ea, iar acum te socheaza vestea adevarului. Omul asteapta inevitabilul.

Lungiti spritul de vara pentru Geo Costiniu, acest Adrian Mutu al teatrului romanesc!

P.S. stiti cati ani are? ­čśë