Last weekend in Rio. Pardon, Sinaia.

Una dintre cele mai mișto zile de anul ăsta. Posibil să rămână în top până la final, asta dacă berea cu tequila maturată nu repetă fapta și mă mai lasă să mă dau.

Sinaia, cota 2000. Un soare senzațional. Nu cred că merg mai multe cuvinte, mai bine las poza de jos să vorbească de la sine.

Pun placa a 3-a zi în viață. Mă dau înfierbântat nu de la bere, ci de la faptul că soarele de ora 11 te cam prăjește. Dau cu mine de planetă de câteva ori. Repet mișcările și nu mă las. Fac primul popas la apresskiul H2O și, evident, pozăm.

Apoi repet.

Vine unul dintre momentele mele preferate, în care mi se indică microfonu. E prima dată în istoria mea scurtă de MC/cantautor când îmi fac treaba la 2000 de metri altitudine. Beau bere și prezint 2 meseriași ai bartendingului. Lume faină, mese puține, Desperados la discreție. Anunț Secret Partyul și văd fețe deja fericite. Puseseră mâna pe Golden Ticket.


Ziua se încheie tot cu soare, iar pentru mine cu un ultim run down, kick down, slam dunk și, încă 3 trânte. Nu mă las deși am 2 coaste care nu prea mai îmi dau voie să respir.

Vine seara la Sinaia, ora 11 ne surprinde în drum spre locația partyului secret. Începem ușurel la o socializare pe marginea piscinei, ne uităm cu jind la un tinerel care ne persiflează din mijlocul ei și pozăm.

Un loop lung al dj-ului ne anunță că trebuie să ne mutăm inside. Da, într-o altă încăpere. Purcedem easy-peasy. Club mititel, bine structurat, bere destulă și o atenție extraordinară pentru detalii. Golan pe scenă. Beton. This guys rulz. Friends talking. Girls #selfie’ing. Camere secrete, comori, până și o vrajitoare care le-a prezis celor mai îndrăzneți un viitor zbuciumat și poate și plin de Desperados. Ah, tatuajele. Da, tatuajele din camera dedicată erau foarte interesante, Ivo tocmai ce probase unul iar a doua zi spunea că îi cam place senzația și că crede că va alege unul mai ferm. Poate definitiv.

Mă trezesc a doua zi târziu. Am o dimineață superbă. Mă uit la cele 4 sticle de bere care așteaptă în frigider și-mi spun: ah, ce-ar merge o limonadă. Sorry, guys, vă iau la pachet.

Prima petrecere nebună a anului? Cam da. Pentru mine una dintre cele mai mișto ever, dar nah, subiectiv cum sunt..

au, coasta!