“E a treia mea zi in Myanmar si deja al treilea zbor. Am servit micul dejun in graba si ne-am trezit bine abia in avion. Dupa ce bifam aeroportul din Mandalay, “we proceed” spre Amarapura, ca asa spune foaia de curs.
Tinta de azi e manastirea Mahagandayon. Peste 1200 de calugari locuiesc intr-o manastire veche, fondata pe la 1914. “City of Immortality” Amarapura, fosta capitala birmana, aduce azi curiosii in jurul acestui locas de cult. Vin din toate colturile lumii pentru a urmari o procesiune simpla, fixa si extrem de disciplinata desprinsa din viata unui calugar budist: servitul mesei.
Se face o singura data pe zi la ora 12 fix. Sunt calugari din toate generatiile, dar asta nu inseamna ca le face mai greoaie miscarea. Peste 1000 de suflete mananca in acelasi timp, sub acelasi acoperis. E o liniste incredibila, singurele sunete fiind mormaitul calugarului ce da tonul rugii de dinainte, ciripitoarele impanate si ciripitoarele DSLR-urilor. In rest e liniste.
Cu 10 minute inainte de ora 12 se aude un soi de toaca. Incep a iesi din camere unul cate unul si sa se aseze in rand. Copiii, imbracati in robe albe sau roz, duc cu greu bolurile din care vor manca. Isi urmeaza liderul, iar apoi se aseaza pasnic si cuminti in spatele lui, formand un sir lung. Rabdare. Langa ei un alt sir de seniori.. si tot asa mai departe.
Gongul suna de 12. Serpi intregi se unduiesc spre intrarea in marea sala. Se aseaza toti, iar la un semn nevazut servesc masa.
Liniste.”
Doctore, excelent post, emotionatn chiar…
Dar ce mananca????
Asta ne roade pe noi, cei de-acasa…