Ieri am avut parte din nou, de o frumoasă sesiune de schi pe singurul ghețar al landului Salzburg: Kitzsteinhorn

Kitzsteinhorn este cel mai înalt munte de schi din Salzburg și asta îl face cel mai ofertant din punctul de vedere al panoramei. De pe terasa de la staţia din vârf, munţii de peste 3.000 sunt incredibili, priveșiștea fiind pe măsură.

Am schiat. M-am reîncărcat. A fost frumos. Păcat că azi nu am reușit să mai vin cu alte poze, vremea fiind pur și simplu la celălalt pol.

Mă uit cu atâta stimă la felul în care se poartă schiorul pe pârtie. E o lege nescrisă a pârtiei care te obligă să fi om. Cu calm, respect, fie că vorbești sau nu limba celui aflat la anaghie, primul care trece pe lângă tine se oprește și te ajută.

Komandamentul de iarna din Niedernsill, Austria, a.k.a #tfb3 este organizat de Foto Union și susținut de un grup de interese format din Neola, Hotel KehlbachwirtDomeniile Vînju MareHotel Continental Forum OradeaOpel si Anagrama.