Până ce ultima perioadă nu ne-a ‘obligat’ să ne orientăm aproape 100% spre online, comerțul din această zonă era prezent, dar nu așa șlefuit precum este azi, unii dintre noi fiind mai greu de satisfăcut.

Printre avantajale acestei carantine mi se pare că ne-am cam adăugat în portofoliu si arta de a cumpara rapid și safe cele trebuincioase minții, dar și stomacului. 

Pentru mine, răbdarea nu a fost niciodată punctul meu forte, căutând fel de fel de soluții rapide. Nu mă dau în vânt după cumpărături face2raft, singurele momente mai lungi pe care le pierd în fața etajerelor fiind, evident, cele cu vinuri. 

Dintre toate platformele online, folosesc frecvent în ultimii ani platforma eMAG, ulterior și aplicația. Pentru restul comenzilor, am rămas fidel site-urilor dedicate, iar aici mă refer la site-urile de achiziționare a vinurilor. 

Iar din ultimele cifre, se pare că acest sector a reușit să prindă cu adevărat avans, achiziția băuturilor online fiind din ce în ce mai lesne de făcut.

De puțin timp, însă, iată că și cel mai mare jucător de pe piață a lansat, alături de băcănie și secțiunea băuturi alcoolice, unde gama produsului pe care personal nu-l văd lipsind de la nicio intrevedere, masă ori pur și simplu casă, vinul, este mai mult decât prezentă.

Ce vinuri găsești pe eMAG?

Oferta este deosebit de satisfăcătoare, cu sute de etichete, prețuri pentru toate buzunarele. Ca o joacă, pentru cei care vor să-și mai deschidă orizontul, doar prin ale-gerea soiului te poți plimba prin lumea vinului de pe eMAG.

Să zicem că ți-e poftă de Pinot Noir. Alegi soiul, apoi site-ul îți strânge oferta, după origine. Poți astfel alege între un Pinot de Franța, unul de Italia și unul neaoș, ca să poți face o degustare comparativă, dacă vrei.

Vrei rose proaspăt? Nimic mai simplu, din trei clickuri comanda a și pornit către tine.

Și ce este și mai interesant e faptul că selecția asta foarte bogată de băuturi nu se rezumă doar la vinuri, ci și la alte băuturi alcoolice: lichior, cognac, gin sau rom. Iar în sectorul băcănie are cu ce să te satisfacă.

Atenția totuși cade și pe ofertele speciale. De ce să nu profiți, când eMAG oferă o reducere de 20 de lei la comenzi de minimum 100 din cele două categorii? 

Cum beneficiezi de reducere?

După ce ai ales vinurile neapărat din oferta specială, scrii codul bacanie la finalizarea comenzii și încasezi cei 20%. 

Mai mult decât atât, uneori prinzi reduceri și mai interesante: de exemplul, astăzi, Cabernet Sauvignonul de Avincis, Drăgășani, are prețul întreg aproape 78 de lei. La reducere acum ai 49%, putând achiziționa 2 sticle la preț de una. Chardonnay-ul de la Recaș din gama Sole, are 25% reducere, roseul de la Gitana 29%. Toate, la achiziția a câte 2 sticle.

Nici băcănia nu stă mai prejos, uleiul de măsline extravirgin Mazza la 1L având azi o reducere de 27%.

Revenind la comanda mea, mi s-a făcut poftă de un spumant, de ceva amplu și rotund, așa că am tras în coș un chilian. Apoi 2 italienești, că nu se mai poate.

Niște bunătățuri!

Uite, și pentru că sunt #profudevin simpatic, te invit să-mi împărtăsești la această postare, printr-un comment prin care te rog să îmi spui care este ultimul vin cumpărat online, iar eu 5 dintre voi pot primi câte un voucher de achiziție de pe băcănia eMAG în valoare de 100 de ron. 

 
Apoi facem schimb de impresii, ce, cum, postgust, păreri finale. Ce zici?

Cheers!

UPDATE: Joaca s-a termiant, am compilat, randomizat iar fericiții owneri de cumpărături pentru ceva de pus în pahar sunt:

Congrats!