A doua pe viață. A mea, desigur. Scriu aceste rânduri servind un mare păhărel de “șampanie” Brut pe baza de Chardonnay Rhein. Zic șampanie, pentru că pe vremuri se putea denumi astfel. După ’90, de când Franța a tăiat această posibilitate, Rhein-ul acesta se cheamă spumant. Este obținut prin metoda clasica champanoise.

Gama de vinuri spumante Rhein Extra există în variantele Brut și Brut Rose și este creată de Lorena Deaconu pentru Cramele Halewood, la Tohani. Aici, în pivinițele de la Azuga, licoarea trece prin fazele finale: remuage, clarificare, îmbuteliere și odihnă.

Strugurii de Chardonnay sunt vinificați pentru Brut Imperial, cei Pinot Noir pentru Brut Rose; iar aceștia provin din plantațiile cu vița de vie pe care compania le deține în Dealu Mare. Exclusiv.

În cadrul acestei vizite de prietenie și lucru, recte muncă, s-au revizitat cramele construite la 1892. Nuș’ dacă se cunoaște, dar, conform istoriei ce apare chiar și pe wikipedia, Rhein este furnizorul Casei Regale încă de când neamțul cu același nume de râu apare în zonă adus de aripioară de însuși Carol, Regele. Lucrurile nu s-au prea schimbat nici acum, după cum confirmă depeșa :

Anyway, locația este loc de pelerinaj culinar, cât și vinicol. Pensiunea are 16 camere, restaurantul fiind punctul aproape principal. Grupuri mari, mici sau cupluri achiesează și sunt, de asemenea, așteptate. Ar fi de bun augur un telefon înainte pentru a-ți asigura bunul demers al paharului de vin spumant asociat cu bucatele. Gustoase, trust me!

Tocmai ce d-na Stela mi-a vârât sub bot o porție de ciuperci la grătar fără verdeață, pentru că verdeața era reprezentată de mărar, pe care îl urăsc. Sincer. Am făcut figuri, iar pentru că aduc a preot cred că am trecut la capitolu’ persoane speciale.

E bine, zic, nu?

Înainte de masa copioasă, cu ocazia acestei vizite, am participat activ și cu toată convingerea la un concurs. “Cocktail Rhein Extra” pe bază de bubbly.  Am împușcat acest loc, cât și un premiu pe măsură:

E bine să cauți acest loc. Personal, cred ca este chiar imperios necesar, fiind un loc bifat de toți turiștii străini ce urcă pe Valea Prahovei. Japoneji, vietnameji, burkinafasoneji, orice.

Cred cu tărie că nu e un moft, ci o soluție. Poate-ți vine văru’ din străinătățuri regale: hai să-i vâri un spumant sub nas, proaspăt, frumos, cu istorie, legat cu poze și afișe din vremurile în care Rhein-ul își făcea reclamă atunci când bunica ta era în scrisorile de dragoste ale străbunicilor tăi.

Apoi scoate și tu un dop de plută.

Cheers!