Calea spre succesul nebun. Succesul garantat. Succesul de succes.

Am mai scris un articol, despre cei 7 pași spre primul pas spre succes, dar acum m-am împiedicat pe net într-o evrikă mică și am mai tăiat doi. M-am prins!

Trebuie să pricepem că succesul oricum vine, iar modul operandi nu e neapărat important pe cît e cantitatea de frustrare pe care o investești în așteptarea lui. Că tu știi că ești deja de succes, mai trebuie doar să lupți cu neafirmarea-n grupuri largi.

Acum ești la momentul la care numai tu știi, restul nu s-a sesizat.

Așadar cum faci?

Trebuie doar să fii cât mai închipuit și fals, da? Joacă tare, insistă și bam! Succesul e pe tine. Ba nu, tu pe el! Fii fabulos de parcă ai descoperit ampicilina, fii cool de parcă ești un prinț moștenitor al secretelor lumii vertebrate, lasă modestia deoparte și poartă-te de parcă pământul e al tău iar fanii îți sar ca să-ți sărute urmele pașilor!

Ah, era să uit. Și fă poze căscatRâzi a prost cu o încredere de sine de zici că ești mergător pe sârmă.

Asta e rețeta.