Cu un eu înflăcărat, însetat și alimentat greșit cu crezul că ‘tu ai dreptate’, demonstrezi contrariul. Teoria mea vis-a-vis de orgoliu este că, din păcate, este atributul oamenilor oleacă mai slabi. Sau mai neevoluați.

Pentru un orgolios nu există a doua șansă. Nope, există doar prima greșeala, primul călcat pe bec/bombeu, bătătură. Apoi exprimarea personală a refuzului de a înțelege. Nu, ai greșit-ești pa! Vanitate, încăpățânare, imposibilitate de dialog. Cam asta prinzi din zbor-repejor la o amicală cu-n orgolios.

Orgoliosul e primul care va anunța că a fost jignit. Pentru că, nu-i așa, globul de cristal a fost atins, vibrează, intră-n rezonanță și vai-de-mine poate îmi sparge autosuficiența. Așa ceva eu nu admit! 

E o amărală specifică cu care faci față când realizezi că nu prea poți să comunici cu-n orgolios. Orgoliosul știe, iar dacă ai greșit cumva în fața unui orgolios s-ar putea ca scuzele să-ți fie auzite, dar deloc acceptate. Mă xxx pe scuzele tale! Nu greșești decât o dată în fața unuia. Dacă ai încerca să greșești 50% din prima dată ar fi un caz de orgolios-fericit.

Din frică, vanitate sau suficiență, orgoliul te ajută să pierzi. Familie, prieteni, faimă, nume, etc. Nu cred că s-au înregistrat lucruri pozitive din orgoliu, chiar dacă orgoliosul nu vede rezultatul: prețul e la fel, mare.

Orgoliosul urăște conceptul de umilință. Este de departe cel mai mare adversar al său. Deși propria-i ființă este umilită din orgoliu, n-are șanse să-și vadă bățul din ochi. Nu se cade să admiți că greșești, că intră globul de cristal în rezonanță.

Orgoliosul are nevoi, dar cea mai mare este nevoia de cineva. Am nevoie de cineva care să mă înțeleagă!! E simpatic cum folosesc cuvântul înțeles în locul adevăratului cuvânt: accepte. Dap, un orgolios are nevoie de cineva care să-i cânte-n strună, să-l gâdile și să-l asculte. Autoritar, orgoliosul cere verbal sau non-verbal și are pretenția la cineva care să-l accepte. Așa cum e.

Nu, îți spun eu cum e defapt. Tu.. 

M-am trezit de dimineață fără pastilele AntiorgoliumMi-am dat seama că fără tratament ajung din nou ca mai sus.