Că tot înregistrăm ultimele zile de august și începem să ne întrebăm ce facem de Crăciun, eu mi-am adus aminte ce am efectuat în cele 3 luni de soare. Am făcut bilanțul.

Mai jos, chiar pe video!

Recunosc, mi-a mega plăcut. Am muncit pe brânci. Pentru că am făcut un pact cu Tuborgul, de la zilele Irlandei am început să ne urnim brandurile personale împreună prin țară. Prima oprire s-a efectuat în Banat. Timișoara.

Apoi am ajuns la Cluj. Ne-am măsurat cu vedetele retro, am halit bine-n centrul vechi și am cunoscut-o pe Issa. Cică la o anume vreme va ajunge cunoscută-n #profudevin, dar despre asta în alt articol.

Totuși, Ardealul-Ardealul-Ardealul ne cheamă și odată chemat, m-am trezit la unul din festivalurile mega mișto ale cetăților medievale, și anume la Oradea.

Zilele Cetatii Oradea – Sambata 2 iulie 2016Ne cam place la Oradea! Iata cu ce ne-am ocupat ieri si astazi intre cateva halbe de Holsten Weizen

Posted by Holsten on Saturday, 2 July 2016


 

E bine că la Oradea am descoperit cum se agață, unde se mănâncă și ce se bea. Ceea ce trebuia demonstrat.

Apoi am revenit pe meleaguri mai estice, ca să ne apucăm de lucru și de adus în atenție faptul că promoția ‘Premii Mari În Culori Tari‘ e pe bune, iar cei care și-au încercat norocul nu erau decât niște consumatori fericiți. E drept, șansele au fost mici, când te gândești la cele 1,4 milioane de coduri înscrise. Dar s-a consumat, s-a înscris și s-a căștigat. Pe bune.

Ne-am jucat cu Renegade-ul și am făcut chef la cineva acasă. Cât bulan, we had a lot of fun. 😀

După vizite la Constanța am făcut returul spre capitală unde m-am rockificat cu #colegu Hrubaru la Rock The City. N-am înțeles mai nimic din viață, dar am reușit să pricep ce înseamnă un show tehnic video/audio și ce înseamnă unul clasic, mai real și mai brutal. Muse vs. Iron Maiden.

Printre picățele am reușit să dăm la apă primul episod din seria 2 din #ProfuDeVin. Filmat din aprilie.. Ne-a luat ceva montajul, dar ne ia și mai mult să-l coacem așa cum vrem. Episodul 2 e pe brânci.

Profu' De Vin – S02E1

Profu' De Vin revine cu un scurt program artistic de asociere a vinului cu viața.

În acest prim episod am încercat să oficiem relația specială a vinului alb cu peștele, combinând soiul autohton Feteasca Albă cu păstrăvul.
L-am cunoscut pe chef-ul Rares Burducea (fost concurent MasterChef) și ne-am încărcat de frumusețile zonei. Plus pește.

Am degustat Plaiul de la Davino, Feteasa Albă de la Liliac și Barrique-ul Aureliei Visinescu.

Profu De Vin își dorește a fi un program lifestyle, funny, informativ, care să pună în valoare ce avem mai bun pe lângă noi. Vinul reprezintă un liant atât între bucate, cât mai ales între oameni.

Oameni, locuri și vinuri bune.

Scenariul și regia, DOP-ul, nebunia: Tudoran și The Brothers M.
#profudevin, #vinomobilul.

Posted by Tudoran on Thursday, 21 July 2016

Dpdv al muzicii, Maga&Tudoran au eșuat lamentabil odată cu scufundarea posibilității unui prim act erotico-muzical pe o scenă de festival. Bine, noi am fost mult mai puțin lamentabili decât motivul eșuării celui mai mare festival bulă din Ro, mai ales că am confirmat pentru unii prieteni printr-un șnur de 30′ la True Club. Șnur care a fost extrem de bine primit. Ne-am văzut joi, cum bine-zice un bun profesor de Voce.

Aș zice că vara a fost lungă, însă cică toamna se anunță și mai și.


1. Pe 15 septembrie grupul de interese Maga&Tudoran lansează noul single Arogant. Cu clip, cu concurs, cu tot tantamul.
2. Pe 22 septembrie piesa se aude live din nou în True Club, de data asta cu tot cu band. Be there în caz că vrei să pricepi ceva din viață.
3. #ProfuDeVin vine cu episodul 2. Vorbim de amante versus soții / dacă strugurii asta ar fi. Deși vorbim de o prezență elegantă, cu o structura suavă, arome fermecătoare și armonioase, soiul autohton pregătit este unul care te poate îngenunchea. Ghiciți care ar putea fi?


Ah, era să uit. Tot vara asta mi-am șters snapchatul.

padam-psss

p.s. h8tărașii care caută vizualizările de pe youtube să le caute și pe alea de pe fb 😉 vor fi surprinși.