Zilele trecute am mai bifat o participare la emisiune Neața – ‘‘băi Răzvan dă-mi banii!‘‘. Pe drumul de întoarcere mi-am adus aminte de un episod mișto din viața artiștilor MagaȘiSubsemnatul, episod în care am ratat o ocazie unică: mega promovarea.

Tocmai ce lansasem piesa ‘copilul din mine‘ și, pentru a sărbători momentul ne-am oprit pe terasa WTC, la o cafeluță.

Mai făceam un plan, mai povesteam despre abordarea proiectului dpdv muzical, etc.

Când vine trenul suie-n el!

Odată ai șanse. Știi cum e, viața nu-ți vâră de prea multe ori în sac, iar când simți că e o șansă, atunci tre s-o bifezi. Noi am văzut-o, dar am ales să treacă pe lângă..

Cum stăteam noi a;a la terasă, Maga cu spatele la trotuar, văd oprind o limuzină Mercedes. Din ea, șoferul, îmbrăcat la 4 ace, cu cravata fluturând urcă pe trotuar și vine glonț spre noi.

– Dude, vrei să fim super cunoscuți, pe loc, iar de azi, vreme de câteva zile să vorbească toată presa despre noi?

îl întreb eu pe Gabriel.

– cum asta?

– uite, din spatele tău vine un nene. Când îți spun eu, ridică-te brusc, ia scaunul și dă-i-l de cap. De-acolo continui eu.

– da cine vine?

– Videanu!

Îmbrăcatul era chiar Adriean Videanu.

– No? Ce zici? dă-i un scaun, îi car niște picioare-n mufarină și strig tare ca să audă toată terasa dă, mă, marmura-napoi, ticlanzău ei de carrara..! Ca #jmecherii de bistrița atunci când băteau în Metropolis..

Hai, ne rezolvăm instant. Succes scrie pe noi!

Videanu, la pas grăbit dar atent, întocmai ca un dandy adevărat trece pe lângă noi și intră-n locantă.

– da‘ cine-i, mă, Videanu-ăsta ?!

întreabă Maga.

Și dus fost. Și Videanu și trenu nostru.

Marmura la fel..