La Untold, partenerul de drum a fost Țiriac Auto. A mutat pentru acest lucru o întreagă flotă, plimbând artiștii de colo-colo cu Mercedes, Land Rover, Jaguar, Ford și Hyundai.

Dimitri Vegas și Mike au cerut 2 S-Klasse-uri. Van Buuren și Guetta au vrut Vogurile, dorind să vadă totul de mai sus, cred. Toată flota Țiriac a fost aidoma întregului eveniment: impresionantă. Frumos așezate la intrarea oficială a stadionului, mașinile au generat selfie-uri și poze #iola.

poză a-la @mariciu

Tot în aceeași categorie m-am înscris și eu. 1100 de km, 8 zile, #iola volanul CLA-ului 200 CDI. Cu o cutie automată cu 7 trepte, un trailer de 134 de căluți și o afișare avangardistă a unei clasice cu tente sportive, mașina m-a ținut tare bucuros la volanul său. Mi-aș fi dorit o mai rapidă accelerație, parcă, întrucât senzația de sportivitate pe care mi-a oferit-o era de domeniul aceluia care se grăbește ca o fată mare la măritat; însă, totuși, eram la bordul unei limuzine, nu al unui sportster. Ce m-a deranjat este conectivitatea destul de lentă cu iPhone-ul. Când pleca de la sine, când trebuia sa restartez totul. La Bluetooth n-a vrut neam.

 

 

 

Consum.

La cartea tehnică zice astfel: consum urban 4,20 (l/100km), extraurban 3.80, mixt 3,80. Eu am scos o medie de 5,6 – 6. Un plinuc și ceva dus-întors. Ținuta de drum este foarte plăcută, zonele de curbe fiind cele mai preferate. Stă bine lipită de șosea, iar atitudinea sportivă a designului de interior te face să încerci să mimezi sunetul motorului în timpul mersului. Să te dai Șumi.

#cla cu troller #pinifarina de la Valigeria.

Aspect.

Deși are liniile ușor curbate, iar înfățișarea mi se pare mai efeminată puțin, este, totuși, o mașină masculină. Gurile alea de aerisire sunt geniale. Griul ca ton de culoare mi se pare tare mișto, de asemenea. Nu trebuie să te pensezi neapărat pentru ea și nici s-o arzi prea metrosexual. Dar parcă te invită la a te urca în ea oleacă mai atent îmbrăcat. O femeie la volanul ei mi se pare puțin cam prea mult. Sunt misogin, dar mă tratez, jur.

 

Spațiu.

Ai ceva, dar bancheta din spate te ține cam ghiocel. Un copil intră la fix. Portbagajul este cam atât de încăpător. Pe lângă hiturile de la Valigeria, au mai intrat… o geanta mică. Niște cămăși. Un urs de pluș. O trotinetă. Și-atât.

Bric’s și Roncato  via Valigeria

Sedanul ăsta coupe m-a mai prins la ușile care nu au rama de metal. Geamul coborât total scoate în evidență foarte mișto ușa deschisă. E cool. Luneta este cam îngustă şi cu o înclinare mare. Oglinzile laterale sunt interesante, dar nu par suficiente, CLA mergând la capitolul vizibilitate pe senzorii de parcare când e nevoie să te strecori cu mașina-n garaj. Te obișnuiești repede cu bipul, iar senzorii sunt dispuși pentru spate deasupra banchetei. Îi vezi privind prin retrovizoare.

Preț.

Modelul testat de mine se învârte între 34.310 EUR și 42.544 EUR, dacă pui TVA. Și îl pui, ce să faci.

Untoldul a fost un eveniment pus în miscare de Țiriac Auto. Iar eu de #cla. Mulțumesc frumos,

mai vreau!

 

 

 


Mă ajuți să cresc pagina asta? Mulțumesc!