O să-ncep acest mic articol cu niște vorbe pe care le-am auzit de curând, la un masterclass moldovenesc:
România viti-vinicolă este o țară mult mai dezvoltată decât restul țării.
Țin să dau dreptate acestor spuse. De ce?
Pentru că România viti-vinicolă are oameni frumoși. Pasionați. Sinceri. Oameni cu care poți discuta, de la care poți afla mai multe, pe care îi poți stima liniștit. România viti-vinicolă este o țară care crește de la an la an cu o progresie geometrică. N-am să fac referiri la cifre, investiții și alte nebunii, ci am să fac referire fix la orientarea unei normalități care pune țara pe hărțile importante în lume. Suntem producători de vin de la Cucuteni încoace. Suntem ce suntem și asta se vede de la an la an, de la târg de vinuri la târg de vinuri.
Sunt deseori întrebat cum de am ajuns în lumea vinului. Sau cum de am acest nou hobby.
Am ajuns datorită acestor oameni cu care m-am întâlnit ocazional la început, apoi voit și pe care i-am ascultat fascinat. Mi-au atras atenția și mi-au vârât microbul. Nu mă simt un naționalist, dar sunt un ahtiat al României viticole și al soiurilor românești. Suntem tot mai buni, mai atenți, iar în țara mea viticolă constat că oamenii învață foarte repede din greșeli. Nu e o lume perfectă, dar e una în care randamentul se vede cu ochiul liber. Suprizele frumoase apar de la an la an, hectarele de viță se-nmulțesc, investițiile la fel, turismul viticol pare că-și dă drumul, iar pasionații de vin par ca ghioceii primăvara.
Consumatorul pare că-și deschide pofta spre vin. Vinul reprezintă prima ușă către autorafinament. Odată ce înțelegi vinul, studiezi licoarea și-ți citești simțurile, crești atenția acordată consumului personal. Nu mai halești, mănânci. Nu mai bei, deguști. Nu mai consumi, savurezi.
Vinul cere timp. Cu treaba asta, părerea mea e că te ajută să te mai domolești din viteza cu care te plimbi prin viață. Asculți.
E un mare lucru să intri într-un grup al pasionaților de vin. Poate părea greu dar nu e așa.
Pe 17 decembrie apare încă un loc dedicat amatorilor și/sau pasionaților de vin. Odată cu el se lansează platformă on-line, o comunitate în care informațiile, sfaturile și părerile profesioniștilor vor face legătura între vin și cel interesat. Vinul e poveste, iar voci importante vor apărea.
Iar dacă tot am vorbit cu așa patos, am și o invitație pentru voi.
Wanna join me? Am 5 invitații.
Cine dorește să mă însoțească e liber să își demonstreze intenția, dar cu rugămintea de a-mi răspunde la următoarea întrebare:
- care ar fi primul moment în care ai descoperit cu adevărat vinul. Eventual și care ar fi el.
Timp pentru maturarea răspunsurilor: marți, 16 decembrie.
Prin 2000, prietena mea de atunci primise un Cabernet Sauvignon 1986, de la Prier. Mi s-a parut un vin extrem de bun, catifelat, cu arome intrigante…si mai ales sec, dupa ani de Zestrea PN innobilat cu Merlot sau vin de buturuga de la tara. Vinul a fost si foarte tare, dupa doua jumatati de pahar cazand amandoi la pat (la propriu-adica somn…doar). Dar de atunci am inceput sa selectez vinurile incercand sa le triez. Azi sunt la alt nivel, dar vinul acela nu l-am uitat.
2 pahare zici, huh? interesant 🙂
Toată lumea șie de vin, cel puțin ca substantiv. Mai puțini știu ce este un vin ca și produs. Eu am descoperit și am început să apreciez vinul în anul 4 de facultate, mai exact la laboratorul de Oenologie. Încă învăț. Studiez și la master aceeași temă – producerea vinurilor speciale și valorificarea produselor derivate. Înainte nu știam să apreciez calitatea unui vin, iar dacaă nu era destul de dulce, îl amestecam. Azi stiu un pic mai mult. Mâine vreau să știu și mai mult.
Povestea mea a inceput cu aprecierea soiurilor Chardonnay si Merlot, insa mai tarziu am descoperit din ce in ce mai multe, impact major asupra mea avand Juracon sec, domeniile Clos Thou. Acesta este un cupaj din 3 minunatii de soiuri frantuzesti, care mi-a rasfatat papilele gustative. Cam din acea perioada am fost de neoprit (2010-2011), ajungand sa studiez enologia si viticultura, din pura placere si pasiune. In prezent lucrez in cercetare pe acesta ramura, iar orizontul meu este presarat de zambete, vin, oameni frumosi si o lume de poveste fara sfarsit. In vino veritas!
frumos!
Bă, sincer să fiu… cred ca de vreo doi ani am început să beau vinuț, de la cel mai ieftin, la cel scump.
Le-am tot încercat până mi-am dat seama ce soi îmi place. Așadar, acum frecventez Șâmbureștiul și Segarcea; din care prefer Merlot, Pinot și șardone.
deci ești pe Dealu mare zone, huh?
Cand vad comentariile de mai sus si cum oamenii vorbesc in termeni de specialitate despre vin, imi vine sa nu mai las comentariu. Inca nu sunt familiarizata cu termenii din acest domeniu si inca mi-e greu sa ma decid daca prefer un vin demi-sec sau unul demi-dulce.
Eu beau vinul asa cum fac dragoste: cu ochii inchisi si cu simturile deschise. Chiar aseara am revenit la primul vin care m-a cucerit, un vin alb demi-dulce, Chardonnay.
Daca ar fi sa mentionez cand am descoperit cu adevarat vinul, as mentiona perioada copilariei. Am copilarit la sat si an de an vedeam cum se desfasoara intregul proces de preparare al vinului. M-a fascinat, dar, din fericire, de abia mai tarziu am inceput sa beau si sa ma bucur si de gust.
🙂 Buna,
Eu am descoperit vinul si pasiunea mea pentru vin, acum trei ani, de ziua mea.
Am decis sa fac ceva diferit cu ocazia zilei mele de nastere si am dat peste o crama foarte cozy. M am indragostit de acest loc de la prima vedere, asa ca am organizat acolo o mica degustare de vin pentru prietenii mei. Am ales vinuri romanesti exclusiv, precum Liliac, Lacerta, Aurelia Visiniescu, Prince Stirbey. In anul acela am si organizat cateva degustari de vinuri cu doua prietene de-ale mele.
Am devenit pur si simplu fascinata de povestea vinului, de lumea lui aromata. Din acel moment, calatoriile mele s-au transformat radical. Oriunde mergeam cautam un wine bar, achizitionam vin specific locului, pahare de vin si alte accesorii ce tin de aceasta lume.
Prefer vinurile seci, pe care le aleg in functie de sezon, vara rose-uri si vinuri albe, iar iarna vinuri rosii. Iarna aceasta, unul din favoritele mele e Cuvee IX, Lacerta.
Sa fie intr-un ceas bun!:p
Imi amintesc perfect prima intalnire cu vinul. Eram copil, crescut la tara de bunici cu 2 podgorii de vie. In fiecare an luam parte la tot procesul de intamplare a vinului, de la sapat via, la taiat lastarii, cules strugurii, presati cu picioarele in cosuri mari, degustat must si cas (must fiert cu faina si nuci) pana la fermentatie si, intr-un final, vin insusi. In fiecare toamna, prin noiembrie bunicul meu ma lua cu el in beci sa verificam starea vinlui. Tragea vinul din butoi cu un furtun direct intr-o carafa ciobita putin de la cutremului din ’77, iar eu primeam primele guri de vin direct din carafa. Pentru mine inseamna atat de mult, ca eram eu cea gusta pentru prima data vinul din acel an, desi sunt convinsa ca bunicul meu stia deja gustul.
Eu am invatat acum 7 ani sa vand vin…. sa-l promovez si sa fac cifre cu el… pe doua retele de magazine din Brasov….
Apoi am descoperit povestile producatorilor…. dorinta de a merge in vie… in crame. si….asa…. am descoperit aceasta frumoasa lume a VINULUI… (Segarcea, Vinarte, Budureasca s.a.
Sunt fascinata de aceasta lume… si caut sa ma implic cat mai mult pentru a promova vinurile romanesti!
Un loc in care nu ma plictisesc!
Imi este greu sa rezum descoperirea vinul la un singur moment… cu siguranta am amintiri legate de vin, insa in calatoria mea in lumea acestei licori mi-am dat seama ca in cazul vinului nu exista acea prima dragoste pe care nu o uiti niciodata, asta pentru ca fiecare degustare a unui vin nou te poate face in mod misterios sa dai “uitarii” primul fior gustativ si sa te indragostesti din nou pentru prima oara.
Foarte interesant articolul. Si foarte multe comentarii frumoase. Cred ca iti va fi greu sa alegi 5 castigatori. Mie imi place vinul rosu, de la sec la demi-dulce dulce. Vinul alb nu imi place deloc, intr-atat incat nici nu-l pot numi vin, in mintea mea. Ultimul vin incercat este o feteasca neagra de la crama Ceptura – mi-a placut mult, n-am lasat sticla neterminata (impreuna cu prietena mea).
Totul a inceput prin 99-2000 cand la tara facand vin am inceput sa-mi inbuteliez vre-o 10 sticle din fiecare recolta si sa cumpar vin de la metro da cel mai scump (nu mai mult de 40 de lei).Totul bine si frrumos pana am inceput sa-mi desfac vinul meu. Am constatat ca in mica mea vinoteca stransesem o frumoasa colectie de otet iar in sticlele cumparate am vazut cei mai frumosi paianjeni.Dupa acest frumos”proiect” devenisem expert in Castel Bolovanu.Asa a inceput apoi revistele,cursurile si vinurile de calitate evident…..