A doua tură ca MC la acest eveniment, cu o revenire la Arena Platoș după doi ani.

Noutăți:

  • După șapte ani de strânsă colaborare cu Tirolul, școala de ski și snowboard a complexului Arena Platoș Păltiniș a ajuns una dintre cele mai performante școli de profil din țară. Instructorii au „împrumutat” modelul didactic austriac, sunt 20 la număr și oferă servicii pentru toate nivelele tehnice ale schiului alpin sau snowboardului, de la începători, la intermediari și până la avansați. Pentru copiii sub cinci ani, considerată vârsta potrivită pentru cursuri de ski, complexul din Păltiniș a creat Grădinița pe schiuri, unde cei mici pot lua contact cu sporturile de iarnă într-un mod distractiv și educativ. În aproximativ 10 ședințe, chiar și cei care nu au pus vreodată schiurile sau placa în picioare pot învăța acest sport.
  • Practic, Arena Platoș Păltiniș este acel produs pe care il savurezi prin magazine când dai de fetele simpatice ce te îmbie la degustare. Poate fi locul perfect în care poți învăța să schiezi ca apoi să te poți bucura de experiența unuia dintre cei cinci ghețari din Tirol, unde sunt condiții ideale de ski aproape 10 luni pe an.
  • În școala de ski a complexului s-a investit constant, de la an la an fiind aduse îmbunătățiri pentru a face cât mai plăcută prima experiență pe schiuri. Ambele pârtii pentru începători sunt dotate cu o bandă transportoare cauciucată, ce face mult mai simplă urcarea pârtiei, banda de pe pârtia E fiind cea mai lungă de acest fel din țară.
  • Complexul Arena Platoș are cel mai modern fun-park din țară, construit pe patru terase diferite, unde au loc în fiecare an evenimente naționale și internaționale dedicate riderilor profesioniști. În ultimele două sezoane, în fun-park a fost organizat chiar și un eveniment de downhill pentru bicicliști. Arena Platoș Păltiniș are cinci pârtii cu o lungime totală de peste 4 kilometri, deservite de 4 teleskiuri și un telescaun. De asemenea, este unul dintre puținele complexuri din țară care are o pârtie destinată exclusiv săniilor.

Bikini Race

Evenimentele anuale sunt din ce în ce mai renumite, cel la care am participat fiind deja la 7-a ediție. Bikini Race a fost o cursă plăcută de toalete de iarnă și corpuri de invidiat.

Ediția 2017 a constat în trei #probe: prezentarea pe catwalk, traseu de slalom și un traseu aplicativ, compus din aruncări la coș cu mingi de minibaschet și de baschet de pe banda rulantă a școlii de ski, o coborâre în viteză pe tubing, escaladarea mai multor obstacole, Țcapul plecat sabia nu-l taie’, adică  traversarea pe burtă a unui tunel precum și o săritură la trambulină chiar înaintea liniei de finish. Fun mai mult pe privit decât pe alergat 😉

Câștigătoarele s-au zbuciumat până la sfârcuri lacrimi pentru marele premiu, o excursie all-inclusive la surf, în Tenerife, oferită de SupAcademy Romania. Eh, erau și niște vouchere, dar cine a mai stat să le numere.

Una peste alta Arena Platoș merită atenție mai des, mai ales că prețurile și decorul te ajută mai lesne decât valea Prahovei. Iar faptul că ești la un pas de Sibiu, spune tot.

Unde am stat?

Pensiunea Romantic, 3 margarete, deosebit de simpatică.

 

Cu tentația unui premiu extrem de atractiv, o excursie all-inclusive la surf, în Tenerife, oferită de SupAcademy…

Posted by Arena Platos Paltinis on Tuesday, 7 March 2017

Pics: actionfoto.ro