Cred ca mulţi îşi amintesc cu uşurinţă că Piaţa Amzei a fost printre primele zone care a acoperit cam toată plaja de dorinţe a omului centrat pe distracţia de weekend. Primele cluburi pline cu turişti străini, primele restaurante cu meniuri mai exotice, primele cafenele mai de soi, chiar şi printre puţinele florării mai acătări deschise non-stop tot acolo erau.
Şi pentru că eram pasăre de noapte, am cam testat cam tot ce era p-acolo şi într-un final m-am şi fidelizat ca şi client la The Harbour. Asta pentru că, fiind un geamăn autentic, îmi place diversitatea în loialitate. Iar restaurantul The Harbour a reuşit să mă surprindă an după an cu meniuri noi, de cele mai multe ori şi cu alte decoruri şi între timp şi vro prin 3 certificate de excelență Tripadvisor, obținute în 2013, 2014 și 2015. Au rămas constante zămbetul pe feţele chelnerilor şi atmosfera caldă.
După o perioadă de testări în bucătărie, muncă asiduă la noile decoruri supercolorate, probabil şi multe nopţi albe, corabia a ancorat pentru al 12-lea an în aceeaşi locaţie, dar cu noi surprize pentru clienţii săi.
Săptămâna trecută, am trecut din rolul de client în cel de pirat şef şi-am pus osu’ la treabă ca să convingem lumea bună a Bucureştiului că e cazul să-şi repună pe lista de preferinţe The Harbour.
Pe corabie au năvălit mulți jurnaliști, bloggeri, parteneri și prieteni, cu care am testat preparatele noi (pfuai cum e tartaru ăla de somon, că-mi şi las saliva pe taste, sau…, deşi nu sunt un fan al dulciurilor, Grand Mainer-u ăla) şi, revenind, rezistenţa la băutură.
Ne-am checuit, ne-am fotografiat, ne-am şi jucat, am râs mult şi-am concluzionat: mai merg. Că era seara şi borşu de gâscă merge într-o zi pe la prânz. Iar gâsca era dolofană.
A fost una dintre petrecerile în care m-am simțit privit și pozat. Chiar mă simțeam ca o vedetă.
Leave a Reply