Unde vrei.

Dar dacă vrei să stai, să dormi cât și să bei bine, te duci la Vanilla.

Ceri frumos lista de vinuri și te uiți. Sigur, ai zice că e scump la prima vedere, dar cu siguranță găsești ceva pentru bugetul alocat paharului. Iar dacă mănânci bine, tre să și bei.

Eu le-am făcut pe toate. Deși am dedicat un weekend întreg orașului, prima zi am ars-o, la propriu, la mall și pe terasa hotelului.

Revenit în Timișoara pentru a presta la deschiderea noului iStyle am găsit orașul cam cum l-am lăsat. Acum 3 ani. Damn, de ce n-or pune mâna să facă drumurile astea nu pricep, dar poate e o meteahnă bănățeană. Oriceva.

#lamall cu iStyle

Al 7-lea magazin, dar cel mai mare, deschis de azi, sâmbătă, ora redacției 11.

170 de mp de scule Apple, mere mușcate peste tot, dar, în premieră, jucării iWatch pe masa dedicată. Protocolul alegerii unui ceas trebuie urmărit, jur! Seamănă cu achiziția unor bijuterii la propriu. Selecția, mutatul pe ‘try-on Mat’, tableta din piele pe care, dintr-o tăviță albă, Caddy îți se aduce ceasul.

Frățică, protocolul este genial. Zeci de detalii care nu sunt scăpate deloc din ecuație, totul ca să te dea pe spate. Iar timișorenii, că tot îs fruncea, fac treaba asta primii, că aici e primul display de  acest gen.

S-au dat 60 de 5S-uri ca pita caldă, că la 1099 ron cam atâta s-o putut. Macbook airurile la 3999 cam la fel. Agitație, muzică, antren și voie bună.

În timp ce dau save la acest articol mă gândesc să închid repede, să trag heblu și s-o șterg la Vinvest.

over&out.