I got 4U 1 of these babies:
E un atașament minunat pentru orice smartphone sau cameră separată, care îți oferă toate avantajele unei camere compacte: calitatea imaginii și un mega zoom. De folosit e mega simplu, odată ce ai dat jos aplicația PlayMemories Mobile. Te conectezi wireless la jucărie, fotografiezi și transferi pe telefon. De-acolo e ca mersul pe jos.
Îl scot la mezat printr-un concurs simplu. Dacă o fotografie face cât o mie de cuvinte, eu zic să facem drumul înapoi.
Spune-mi aici, printr-un comentariu, care e ultima ta fotografie din telefon. Da fă-o ca să mi-o imaginez cât mai aproape de adevăr.
Promit să o premiez.
Declar jocul deschis până duminică seara.
E o poză cu o intersecție de ziduri de beton pe fundal, cu un prun intre ele. pe prun bate soarele. E zăpada obscen de albă pe jos. Prunul seamănă cu copacii din “pădurea Letea”. Zidul este de beton simplu.
știam toți că-ți plac obscenitățile..
Salut, chiar acum de dimineata am fost la Casino cu catelul meu Beagle. A aparut si un Husky si au inceput sa se joace. Am prins momentul cand catelul meu ul urmareste pe husky cu Casino-ul in pate, in plina miscare, ambii putin in aer ,poza este facuta cu Xperia Z , poza este fenomenala cum a putut prinde mimica fetelor celor doi catei. Mi-ar fi minunat un asemenea obiectiv fiind pasionat de fotografie . Multumesc
E aproape o poza alb-negru, cu putine elemente componistice. O mana, acoperita de o manusa, finuta, ce strange cu putere o solutie izbavitoare, ce te poate scoate din cele mai grele momente de sezon: o lopata! Exista o comuniune aparte intre cele doua elemente, mana strange lopata ferm, dar tandru, si se pregateste sa se scuture ca un cormoran iesit la suprafata din apa rece a Dunarii la sfarsit de toamna.
Ultima poza din telefon? Hmmm, stii Piata Sfatului din Brasov? Ei bine, imagineaza-ti-o cu o zapada perfect alba, abia asternuta, fara terase si cu cateva urme de pasi. Cladirile vechi de jur imprejur, cerul plumburiu si cativa porumbei rataciti care stau de veghe pe o casa. Turistii care se apleaca sa pozeze din unghiuri care mai de-care. Si in mijloc, ditamai logo-ul RadioZU luminat, proptit acolo “ca reclama”.
🙂
Mi-o iesit?
Ultima fotografie e de fapt un printscreen de pe instagramul lui vali porcisteanu. Un schior aplecat in viraj, pe o partie careia nu i se vede sfarsitul, proaspat nivelata de acele “tractorase”. In departare cerul senin se atinge cu varfurile muntilor partial acoperiti de zapada, iar in vai este o ceata deansa si pufoasa. E o priveliste minunata care pe mine ma intristeaza ca mai am 2 saptamani pana la concediu 😀
La un etaj superior a unei cladiri de birouri intr-o atmosfera rece. In prim-plan atarna niste globuri gigantice rosii, parca suspendate in aer, intr-un semi-intuneric ce te face sa crezi ca sub ele este un abis fara fund. In stanga atarna parca pe geamuri, perfect vertical, cateva liane metalice, zabrelele corporatistilor in timp ce afara, zapada perfect imaculata pare aproape patata de silueta rosie, la fel de rosie ca si globurile, a unei masini dintr-o parcare.
E o poza parca alb negru, facuta printr-un benoclu cu telefonul. Se vede ca si cum te-ai uitat printr-un benoclu la o alee inzapezita dintre blocuri, cu gard de plasa cu zapada batatorita de pasi. In poza apare la capatul aleei si un stalp de iluminare bulbucat ca un felinar de culoare alba. Se zaresc si doi copaci, unul langa gard altul aleatoriu in gradinita blocului. Poza parca e facuta pe ceata pentru ca ningea in momentul in care am facut-o.
E o poza simpla ce reprezinta dependenta mea. Un pachet de tigari Kent lung necartonat si o bricheta Zippo aurie. Stau frumos una langa alta, complementare, pe pervazul geamului meu. Mesajul de pe pachetul de tigari e cel mai comun: Fumatul poate sa ucida. Poate, dar la fel de bine ar putea si o tigaie sau un cutit. Auriul brichetei este ironic la asorte cu auriul de pe cartonul pachetului, iar castelul simbol agreat de marca asta de tigari ma duce cu gandul la povesti cu regi, de mult apuse.
Si roialii sunt oameni, nu-i asa?
e o poza cu un catel mic, simpatic, alb cu galben, gasit ieri pe strada in zapada in timp ce pozam. Mai intai am zis – super subiect! apoi mi-am dat seama ca nu are stapan si m-am gandit ca e musai sa-l iau acasa, sa nu inghete. Poza il priveste in ochii lui mari si calzi 🙂 iti imaginezi cum da din codita privind poza, cum isi doreste un stapan bun si bland 🙂 cam asa e ultima poza din mobil
E proaspata, are cateva ore si este deja si pe instagramul meu. La sfarsitul slujbei de azi (azi fiind sarbatoare de porunca in Biserica Ortodoxa si cea Greco-Catolica), pe masa altarului statea ca de obicei o cruce din metal cu suport. Nimic deosebit pana aici. Langa cruce am zarit un biletel cu numele celor vii si morti. Dintr-odata in felul meu de a privi vizual lumea s-a creat o conexiune si interpretare care in teologie este destul de profunda. Deci: iata cum la picioarele crucii erau asezate niste nume ale unor oameni pentru care prima si ultima speranta este Isus care prin cruce a adus mantuirea. Chestia asta, m-a facut intr-o fractiune de secunda sa scot telefonul si sa surprind aceste doua piese: o buna parte din cruce si in fundal lista, pomelnicul asezat la picioarele crucii.
Deci ultima poza din telefon a suprins o amintire foarte placuta alaturi de 2 priteni dragi ‘aka’Cosmin Tudoran & Calin Diacon… bineinteles locatia este una adorata de toti 3… The Union bineinteles…. poza a fost facuta in jurul.orei 2:00 incurajata de shoturile de havana si de jager care ne-au tinut companie toata seara….Pot sa zic ca eram foarte bine…. PS: Doresc sa castig aceasta camera pt a mai surprinde incontinuare multe momente placute alaturi de persoanele drage.
E o poză de la metrou, făcută în staţia aeroportului din Viena. Primul lucru pe care-l vezi e strălucirea marmurei de pe jos, îţi inspiră curăţenie şi civilizaţie. Două rânduri de neoane luminează peronul din plan îndepărtat, de care ne despart două linii de tren/metrou. Aceleaşi rânduri de neoane sunt reflectate şi în peronul nostru, curat de-ţi vine să îţi faci poze cu podeaua pe post de oglindă. Pe peronul de alături tocmai a venit un tren dinspre oraş şi trei pasageri merg spre ieşire. Singuri, fără prea multe bagaje.
Pe peretele din faţă e o reclamă mare, luminoasă pentru ÖBB, companie austriacă de transport. În reclamă, doi tipi stau pe nişte scaune mari de piele într-un tren – cel de la geam citeşte fericit un ziar în timp ce vecinul de scaun îi doarme cu capul pe umăr. Tipul care doarme seamănă cu chef Cătălin de la Masterchef, doar că e mai slab. Probabil ăla nu e bucătar.
Undeva în stânga, între rândurile de neoane, e atârnată o cameră de supraveghere care-i priveşte pe cei de pe peron. Doi din cei trei pasageri au trecut deja de cameră, iar singura care a rămas în urmă – o doamnă mai durdulie – parcă e aţintită de cameră.
Pentru că e făcută cu telefonul şi pentru că mă plictiseam fără net, poza are un filtru albăstrui – dacă n-ai şti mai bine ai putea să juri că e captură din filmul Gattaca. Şi decorul ajută – toate obiectele de pe peron sunt lustruite şi… argintii. Scaunele, coşurile de gunoi, un stâlp pe care e montat telefonul pentru urgenţe – toate au argintiul metalizat al unor instrumente chirurgicale, şi par la fel de curate.
Ultima mea poza e un plan general, primul plan cu un drum alb de parc la primele ore ale diminetii ce conduce privirea catre planul de mijloc – 2 siluete umane ce formeaza un V intors, ca intr-un dans de tango, si cativa copacei inzapeziti – iar in planul subiectului e Casa Poporului (vazuta evident din parcul Izvor). 🙂
cineva tre’ să dea de băut! 🙂
Felicitări, you’re the winner. Vreau să văd poza câștigătoare. Și un [email protected] cu adresa ta.
Multumesc muuult ! Sunt extrem de fericita si zambitoare! Este unul din momentele acelea cand cuvintele palesc.
iuuuuui, ce stareeee ! 🙂
Cineva da de baut !
Ultima poza din telefon am facut-o aseara si arata cam asa: e un tip, are cam 32 de ani, are barba, parul e lungut, dar il poarta prins si e putin ciufulit. Are ochelari, dar nu deaia de inteligent, mai mult ochelari de vedere doar. El e artist, pe bune, are expozitii prin toata Romania. Deseneaza , dar nu artistic, si scrie lucruri destepte si ironice. Ca sa iti dai seama ce aer transmite omul, uite ceva scris de el “Singura mea grija dimineata era sa te pup pe cot ca sa-ti treaca in caz ca te-ar fi durut de mine.” Iti imaginezi ce fel de om poate sa scrie deastea…Dar suntem intr-un coffee-bar simplu, in spatele lui e perete alb si intr-o parte putin din fereastra ( termopan culoarea mahon), eu sunt pe partea asta ii fac poza, el nu stie, el e in fata mea cu parul ciufulit, mai ales langa urechi, ochelarii pe nas, barba, ei si pe masa….ei bine pe masa avem in jurul unei scrumiere doi soareci de plus ( de la Ikea) unul alb si unul maro. Unul pe dreapta, unul pe stanga. In spatele celui maro se zareste o ceasca de cafea, goala, in fata celui alb se observa o foaie pe care artistul imi facuse o schita a Muzicantilor din Bremen. Sub nasulu lui are agenda verde plina de desene si schite. El nu se uita la mine, asa cum mi-as fi dorit eu de altfel, el se uita la soarecele alb sa il prinda, ca si cand acesta s-ar fi miscat, se uita atent la soarecele alb si zambeste ca un motanel. Ups, cred ca m-am indragostit!
ups, felicitări! știe?
Nu…Stii si tu cum e, in momentul in care faci ceva fain apar multe doamne si domnisoare si nu iti mai pare neobisnuit sau mai special ca cineva te apreciaza si doreste sa se apropie…si atunci trebuie sa faci si tu ceva fain. Si ma tot gandesc la treaba asta. 🙂
Păi dacă tot gândești riști să rămâi cu gânditul. Acționează 😉
Hei, Iulia. Cum se numeste artistul? Ii caut blogul de cateva zile si degeaba 🙁
Ultima mea fotografie e cu superba mea fetiță de 10 luni după baie. E numai in scutec și cu o căciuliţă ce aduce a pilot din filmele vechi. Stă in piciorușele ei firave și ma privește de jos, parcă spunându-mi: “Privește-mă și admiră-mă cât sunt de frumoasă! “
Este o zi de joi, desigur ninge, insa gandul imi zboara spre o vara ploioasa.
Ador ploaia !
Imi imaginez un tavan imens, un tavan de ploaie, mii de picaturi stand sa cada pe obrajii tai moi.
Totusi ne adapostim la un hotel din Brasov unde ne ascundem placerile si cand te gandesti ca totul a inceput cu un Raffaelo.
Aceasta este ultima poza facuta cu telefonul azi. https://www.dropbox.com/s/j46vo856421qdss/photo%202.JPG
P.S. Cu Sony-ul as reusi sa fac poze mult mai …bune.
Întocmai şi întocmai ultima poză din telefon este varianta prelucrată a penultimei poze din telefon. Prin prelucrată mă refer că am transformat-o într-un meme.
Poza îl înfăţişează pe un prieten bun, inginer hidrotehnist – ca să ai o imagine mai amplă asupra contextului. Prietenul meu, Alin, se află de cealaltă parte a mesei în localul (birtul supranumit “La Birou”, Infinity Games, mai exact), cu o sticlă de Ursus Premium în mâna dreaptă, capul căreia este uşor înclinat către geamul înspre care Alin are orientată privirea, uitându-se uşor pierdut la ninsoarea continuă. Pe cap are o cască de protecţie, obligatorie de altfel pe șantier, nu și în afara acestuia. Totuși, a decis ca în local să o poarte, pentru că oricând îi poate zbura o sticlă în țeastă. Că tot am menționat că e vorba de o poză modificată – în stil meme, 9gag – textul din partea superioară a pozei portrait este astfel: “Port cască numa’ în două situații”, continuarea venind în cel din partea inferioară “Când îs pe șantier și când nu-s”.
Sper că ți-am oferit o viziune clară, HDR aș putea spune.
Poza de la etajul 18 din Nusco Tower, ora 17:30 la intersectia dintre zi si noapte, orientata spre Podul Baneasa, totul e acoperit in alb iar farurile masinilor par ca niste licurici ce asteapta ordonat la semafoare 🙂
Noapte, cateva becuri de iluminat in fundal si o strada. O strada acoperita de zapada asa cum o descrie George Cosbuc in poezia lui “Iarna pe ulita”. Portretul te face sa vrei sa fie din nou Craciun.
Șlană, ceapă roșie și niște brânză bună.
sec, de murfatlar :))
Ultima poza din telefonul meu ilustreaza conversatia mea cu un el. Acest el care momentan este departe de mine, dar care de mai bine de 5 luni imi face zile fripte deoarece ma face sa oscilez in permanenta intre “suntem doar prieteni” si “cu siguranta vrea ceva mai mult decat atat”. Imaginea reprezinta o dovada pentru prietena mea, cu care recent am avut o discutie despre aceste jonglerii ale lui.
Acest el care m-a sunat azi-noapte la 1:34 din tari straine, desi o conversatie cat de scurta ar fi ea costa destul de mult, iar pe cand sa raspund mi-a picat semnalul. Dupa ce s-a intamplat asta, am sunat-o pe prietena mea care mi-a spus in felul urmator: “Lasa-l, cu siguranta se plictiseste.”. Asa ajungem la poza in sine care ilustreaza o conversatie pe facebook in care el incearca sa se scoata ca era sub influenta alcoolului si ca doar acum si-a amintit ca m-a sunat dupa ce i-am spus eu. Dovada a ajuns la ea alaturi de mesajul “If a guy calls a girl when he’s drunk it’s just because she’s on his mind.”
x si 0
istanbul, partea asiatică, 11 grade la soare. pe o străduţă oarecare, o femeie cu burka vinde şosete. are o cutie acoperită cu pînză roşie, pe care-a întins mai multe perechi de şosete, negre şi albe. par bărbăteşti. în faţa ei s-a oprit o femeie cu geacă de piele neagră şi blugi conici, la vreo 50 de ani. se uită atent la nişte şosete albe de lînă. sîntem la numerele 16-18, scrise pe plăcuţe roşii deasupra capetelor celor două femei. în stînga, o intrare aseptică cu uşi de sticlă glisante, în dreapta o vitrină acoperită cu ziare. poza nu e cine ştie ce, dar îmi place să zic “am văzut o femeie care avea burka şi vindea şosete”.
Ultima poza e un ardel mic de casa de un rosu aprins fotografiat cu macro. Totul e in contrast, verde cu rosu si background intr-un blur total.
Maestre, eu n-am poze pe telefon deoarece nu-i funcționează camera :))
Afară ninge necontenint de vreo 20h, totul e alb în jur; Fiind oraș medieval, decid să merg să-l admir dintr-o poziție ideală. Urcarea prin tot omătul ăla afânat nu-i deloc ușoară, cu cele 8+ kile de echipament foto în spate. Ninsoarea e încă una plăcută, pătura de nori albi de deasupra creează o lumină difuză, ideală; continui cu relativă dificultate să urc scările denivelate. Până n-am ajuns sus, nu m-am uitat deloc în spate, în vale, ca să admir conglomeratul urban. Într-un final reușesc, ajuns sus mă întorc și văd minunăția aproape monocromă. Un labirint de clădiri vechi, din mijlocul cărora se ridică impunătoare biserica de piatră, simbol al orașului. Câțiva brazi ninși bine completează prim planul. În continuare cadrul plin de alb are în fundal dealul plin de copaci dezgoliți și e completat – la inițiativa societății capitaliste – cu un simbol hollywood-ian.
Casc bine ochii, mă uit bine, insist, doar-doar se va întipări totul pe retină. Prevăzător scot telefonul și imortalizez momentul.
Cu plopii.
A îngheţat Murăşu’ şi m-am dus să-l văd, la marginea târgului.
Şi pe partea cealaltă a râului, plopii.
8.
Grupaţi: 2 5 1.
Oglindiţi în Murăşu’ îngheţat.
Şi imaginează-ţi că soare nu era deloc, doar lumina aia filtrată de frig.
Am facut poza alb-negru, că n-aveam culori, şi nici n-aveam nevoie de culori.
Şi atâta de înalţi îs plopii şi atâta de alb îi în jur că a ieşit un contrast ca o poezie. Plopii-s negri şi râu-i gri închis, şi-n rest îi iarnă.
niiice!
E o zi cu soare, asa cum imi place.
Le spun pa-pa colegilor de birou, pe luni ! Am totul cu mine, ma pornesc usor dar urc sustinut. Peisaje de basm si-n stanga, si-n dreapta. Dupa un sfert de ora ma parchez, gasesc loc aproape de gondola, e lume putina azi, dar parcarea tot 12 lei. Imi aduca aminte de regula de trei simpla la casierie, inca susotesc socoteli cand imi vine randul, fac o alegere neinspirata, desigur.
Mi se infunda urechile, sunt pe drum, in gondola, cu gandul sa cobor la prima. De aici Varful Postavarul se vede frumos, il privesc din sezut, pregatit sa ma leg. Nu m-am mai dat de ceva vreme dar rememorez culori. Alunec usor pe “albastru”, e Drumul Rosu, nu foarte larg, dar o placere atunci cand esti doar tu si cu tine, prin zona.
La scurta vreme trag pe dreapta, dezleg un picior pentru echilibru si ma caut de telefon. Unghi bun, lumina divina, ma aplec un pic – am vazut la altii ca asa ies pozele mai reusite – incadrez si declansez. Verific, ma flatez, nici cu un Sony DSC-QX10 nu se putea mai bine. N-am stiut niciodata cum arata batrana cabana germana, in ansamblu. Majoritatea fotografiilor surprind franturi si spun povesti pentru ca detaliile si istoria ii confera stralucire.
Mai am putin ceai cald, privesc prin ferestre la turistii de pe terasa imbracati tare colorat si ma pregatesc sa inchei aici povestea ultimei fotografii din telefon. De cateva minute e pe #Instagram, intr-o zi cu soare … asa cum imi place !
E o zi cu soare, asa cum imi place. Le spun pa-pa colegilor de birou, pe luni ! Am totul cu mine, ma pornesc usor dar urc sustinut. Peisaje de basm si-n stanga, si-n dreapta. Dupa un sfert de ora ma parchez, gasesc loc aproape de gondola, e lume putina azi, dar parcarea tot 12 lei. Imi aduca aminte de regula de trei simpla la casierie, inca susotesc socoteli cand imi vine randul, fac o alegere neinspirata, desigur. Mi se infunda urechile, sunt pe drum, in gondola, cu gandul sa cobor la prima. De aici Varful Postavarul se vede frumos, il privesc din sezut, pregatit sa ma leg. Nu m-am mai dat de ceva vreme dar rememorez culori. Alunec usor pe “albastru”, e Drumul Rosu, nu foarte larg, dar o placere atunci cand esti doar tu si cu tine, prin zona.
La scurta vreme trag pe dreapta, dezleg un picior pentru echilibru si ma caut de telefon. Unghi bun, lumina divina, ma aplec un pic – am vazut la altii ca asa ies pozele mai reusite – incadrez si declansez. Verific, ma flatez, nici cu un Sony DSC-QX10 nu se putea mai bine. N-am stiut niciodata cum arata batrana cabana germana, in ansamblu. Majoritatea fotografiilor surprind franturi si spun povesti pentru ca detaliile si istoria ii confera stralucire.
Mai am putin ceai cald, privesc prin ferestre la turistii de pe terasa imbracati tare colorat si ma pregatesc sa inchei aici povestea ultimei fotografii din telefon. De cateva minute e pe #Instagram, intr-o zi cu soare … asa cum imi place !
Ultima fotografie facuta cu telefonul am facut-o in cetatea din Alba Iulia. Eram la Traseul celor Trei Fortificatii si apusul soarelui arunca o lumina aurie asupra zapezii si a zidurilor vechi de sute de ani. In fotografie, in planul cel mai apropiat se vad celei trei tunuri asezate pe platforma de artilerie, situata cam cu 5 metri sub nivelul la care ma aflam eu. In plan mai indepartat se vede podul de lemn care traverseaza santul de sud al fortificatiei, al carui nivel este cu 10 metri mai jos fata de mine. Departe de tot se vad acoperisuri de case, toate ninse. De fapt numitorul comun al tuturor elementelor care apar in imagine e zapada care le acopera si lumina galbuie a soarelui care apune. Doar crengile copacilor, lipsite de de frunze zgarie parca cerul ca niste radacini. Norii par a fi intinsi cu o pensula pe cer. Incet-incet umbra serii isi face simtita prezenta, un nou peisaj se pregateste. Cu acelasi decor, dar alta lumina…
Exprimare gresita in prima fraza 🙂 Cea mai recenta fotografie am facut-o cu telefonul in cetatea din Alba Iulia.
Gândește-te: conduci pe un drum dintr-un anumit sat, având un strat proaspat de zăpadă așternut pe asfalt, case dreapta-stânga; unde trebuie să păstrezi mașina între stâlpi(ăia de pe margine) ca să fii sigur că ești pe drum, nu în șanț! Asta-i ultima poznă, pardon poză din telefonul proprietate personală.
Imaginează-ți așa, ai un pat în mijlocul camerei, în stânga e fereastra care dă înspre câțiva copaci. E 9 dimineața, nevastă-ta a tras jaluzelele lăsând prin ochiul din fereastră să se vadă un cer incredibil de senin pentru 1.02.2014. Iei telefonul, îl îndrepți spre ochiul de geam, vezi că din cauza luminii puternice tot ce e în jurul ferestrei nu se mai vede și apeși pe buton. No, asta-i ultima poză: cer albastru și crăci uscate.
Ei bine ultima poza facuta de mine reprezinta capodopera surorii mele care a facut doar in bomboane Skittles o floare minunata, iar eu cand am vazut-o am zis ca trebuie neaparat sa imortalizez asa ceva.
E o poza facuta la factura de la gaze ca sa i-o arat lu’ mama cand ma duc la ea la servici :)) . Mai mirobolant de atat nici ca se poate. De “sezon” zic eu :))
E o poza cu mine stand pe un scaun clasic de lemn cu spatar si tapiterie bej inflorata, cum nu prea mai gasesti numai la tara sau in apartamentele pensionarilor. Sunt intr-un maiou alb, cu dog-tag la gat. Am barba pe toata fata, pe langa ciocul pe care-l am de obicei , eram nearanjat de cateva zile si parul mi ridicat si nearanjat de cand am dat jos bluza de pe mine. Am parul negru si cret, lung in varful capului si scurt pe margini. Ma uit insistent la mana stanga care imi sta pe un stativ pentru tatuaje de piele imbracat in celofan. Langa mine e un baiat la vreo 25 de ani care sta cu spatele la camera, se uita si el insistent la mana mea in timp ce tatueaza. Are parul saten, mai scurt decat al meu, si drept. Se observa un lant mare din argint la gatul lui care iese de sub tricoul gri. Se vad pe tricou cusatura manecii si linia de imbinare la umar. Era cald in camera, avem amandoi urechile rosii de parca am avea febra. El poarta niste manusi negre, sterile. Are unul din aparatele alea cu lantera atasata, de asta nu se vede ce tatua, doar o lumina puternica la mine pe brat. Mana dreapta imi sta intinsa pe langa corp, dar nu mai e relaxata pentru ca deja eram in pozitia asta de cel putin o ora. In spate, pe perete, e o cruce de lemn lacuit, cu un Iisus auriu, proaspat iesit de la vopsit. Poza e facuta de la un metru jumate, de un prieten care statea in picioare, deci din partea de sus, si ne surprinde pe mine de la brau in sus iar pe cel care tatua de la subsiori pentru ca era mai aproape de cadru.
Nu stiu daca-s 1000 de cuvinte, dar cam asta e in poza…
Cu motanul meu portocaliu cocotat sus pe centrala la caldurica, hlizindu-se la mine in timp ce-si usuca blana plina de zapada.
Motanul captivat de film. In fata laptopului, privind cu capul putin inclinat, suficient cat sa vada lumea mai stramb decat de obicei. E lumina calda de vineri seara, asa de mica intimitate hedonistica. Pe fundal, dincolo de capul pisicii, dincolo de laptop, e un fototapet mostenit de la fostul proprietar cu un peisaj “sublim” din pacific. De multi ani zic ca trebuie sa il dau jos. Dar e greu vineri seara, mai ales cand motanul e mai prins de film decat mine. M-am dus sa mai iau niste vin.
Știi acele fotolii micuțe, cu cadru din din lemn, de pe vremea bunicii?
Pe strada mea, în zona Tei, există un colț, între strada principală și una secundară, unde oamenii obișnuiesc să arunce tot ce nu pot arunca la ghena blocului. De obicei saltele, mobilă, brazi etc. Acum câteva zile era așezată(nu aruncată) frumos o sofa roșie fix în colțul ăla, lângă gărdulețul de o riglă înălțime și la umbra copacului. Cum ninsese, scaunul era acoperit simetric de zăpadă și arăta splendid, numai bun de instagramat.
Nu au oamenii din zonă simțul umorului, că s-ar fi putut așeza când simțeau nevoia de o pauză de la deszăpezitul mașinii.
A mea nu e nici cu zapada, nici cu “caldura caminului”. E cu mai multi Dorei care schimba bordurile in spatele blocului. Fix dinainte de “iadul alb”. Si ca sa fie ei siguri ca fac treaba bine, au pus doua randuri de borduri, unele peste altele. Modelul clasic. Ca sa-ti faci o idee, e un fel de Marele Zid Chinezesc. Mai ales ca n-au mai apucat sa si asfalteze pe langa…
O lume intreaga vazuta de foarte de sus… Munti stancosi de un gri rece, acoperiti de pete albe de zapada ce parca se lupta sa inghita gri-ul sub expansiunea lor flamanda. Nori de un alb murdar zburda deasupra lor ca niste oite ratacite, martori ai luptei furibunde de dedesubt. Putin mai departe se vad cateva portiuni impadurite, de un verde atat de intens incat pare ca vara insasi este in extaz. Pe ici pe colo, cateva poienite intrerup oceanul de verde inchis ca o salba de pietricele turcoaz ce par ca au fost suav imprastiate pe jos de mana alba a unei zeite. In zare, la marginea padurilor, se intind cateva dealuri rotunde, de parca ar fi paini mari de tara coapte bine si puse impreuna intr-un cos de nuiele. Printre dealuri, se vad un sir de campii de un galben atat de intens incat pare ca soarele tarziu de toamna si-a aruncat intreaga sa lumina asupra unor lanuri de grau numai bune de cules. Privind de sus aceasta paleta de culori ce iti asalteaza simturile suntem noi… zeii ce complotam mersul lucrurilor in Catan.
Poza mea nu e nici cu zapada, nici cu “caldura caminului”. E cu mai multi Dorei care schimba bordurile in spatele blocului. Fix dinainte de “iadul alb”. Si ca sa fie ei siguri ca fac treaba bine, au pus doua randuri de borduri, unele peste altele. Modelul clasic. Ca sa-ti faci o idee, e un fel de Marele Zid Chinezesc. Mai ales ca n-au mai apucat sa si asfalteze pe langa… 🙂
Era puțin înainte de miezul nopții și mă întorceam acasă cu un taxi D’Arthex găsit prin comandă dintr-o aplicație cu nume de stea. Eram mirat că mai există D’Arthex. Șoferul avea cca 170 kg dar suprinzător încăpea bine în spatele volanului. Ști taxiurile alea care au 2 sau 3 stații se creează o harmălaie infernală chiar dacă teoretic cât e în mijlocul cursei cu alt client nu ar trebui să țină stațiile pornite? Eh bine asta, avea 2 aplicații si 1 stație date pe volum mic. Și bipăiau aplicațile like there’s no tomorrow. Omul, la peste 47 ani era un erou al smartphone-urilor, Doi androizi îi aduceau comenzi pe bandă rulantă, un GPS în stânga volanului avea grijă ca nu cumva să greșeasca google maps iar grila de dezaburire parbriz era împodobită cu coji de portocale pentru aromaterapie. Laser frate. I-am făcut poză cu cele 2 aplicații deschise pe care curgeau comenzile fără sa pot să imortalizez și muzica de pe fundal: “Hey hey why are you living in the USA ….It is not a place to stay…..Hey hey aveti cele mai grase femei….”
iata si poza
sau asa ca n-a luat-o cu <img
https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn2/t1/1625731_10153770782760007_1142439812_n.jpg
Liverpool, statea sa ploua tocmai ce vizitasem biserica St Luke ma indreptam spre Cartierul Chinezesc ma opresc sa ma mai uit inca o data la biserica moment in care vad cel mai pur stil gotic – biserica St Luke in fundal un nor intunecat – scot telefonul si nu ma pot abtine sa nu fac o poza.
Am revenit cu fotografia https://www.dropbox.com/s/xapuhn93tgknt7c/Church%20St%20Luke.JPG
Este o poza nici foarte buna, nici foarte rea. Este o poza cu o dimensiune nici prea mica, nici prea mare. Este o perspectiva de ansamblu destul de ambigua incat sa induca in eroare si cel mai bun fotograf/observator. Iti poate lua o vesnicie sa descoperi ce am surprins in aceasta poza. Poate fi orice, de la o sticla de vin, la o fata cuminte care citeste. Am cerut parerile prietenilor mei. Perspectiva in care a fost luata fotografia lasa loc la presupuneri. Am auzit tot felul de pareri de genul “It’s A Bird… It’s A Plane… It’s Superman”. Unghiul de realizare a fotografiei este unul deosebit. Am surprins fotografia de sus. Imaginea (spre norocul meu) nu a fost blurata, a iesit perfect. Imaginea este alb negru, fara niciun efect aplicat. Scara fotografiei este 1:100.000.000. Se poate spune ca este o imagine surprinsa din satelit, fara zoom. Ai un link cu imaginea atasata.
http://imgur.com/wADDr3b
Tu ce crezi ca este?
Ultima mea poza din telefon reprezinta incercarea nereusita a mea si a fratelui meu de a-i face o masca de ghips. Am importalizat momentul asteptarii sa se usuce ghipsul. Operatiunea a avut loc pe jos, in baie. Frate-miu e intins pe jos si pe fata are vreo 3 straturi de ghips. Mana stanga si-o tine pe piept, peste prosopul lui bleumarin. Ii ziceam glume, se vede prin ghips cum zambeste. 😀
E un colt din camera mea, cu un dezen pe un perete, iar pe celalalt perete o fotografie pe un print mare, o bucata de draperie de care atarna co chestie care face zgomot si peretii sunt verzi, iar tavanul alb. Si pe colt o chestie unde am niste carti in ea, e mica. Imagineaza-ti. 🙂
O camera de camin(in sesiune). Cat mai aproape de adevar?
Poza are si un nume -> Hiroshima
Fotografia e făcută într-un târg de mașini de lângă Cluj-Napoca. Era zăpadă pe jos și mirosea a mici. Se mai văd niște mașini colorate în fundal, niște urme de roți de mașină prin zăpadă, dar în centrul pozei se află fața unui BMW X1 maro, lustruit de reflectă norii de pe cer, îngrijit și pregătit de vânzare. Ca să fie în rând cu celelalte mașini, are o hârtie galbenă cu prețul în parbriz. Am făcut poza pentru un prieten care adună bani pentru așa ceva – să-i fac în ciudă sau să-l motivez.
Ultima poza facute de mine surprinde, pentru a nu stiu cata oara, nesimtirea soferilor fata de pietoni.
Personaj principal: un autoturism de culoare rosie parcat pe trotuar.
Personaj secundar: o doamna care ocoleste masina.
Aparitie (deloc) surprinzatoare: zapada/gheata.
Lipseste: bunul simt al soferului.
Ultima fotografie, orasul meu vazut din ceruri. Am ramas surprins de faptul ca am reusit sa imi regasesc locurile unde m-am nascut de la cateva mii de metri. Lacul Vidra a fost punctul de reper. 😀
Poza mea a fost facuta pe timp de vara, undeva pe la ora 7 dimineata, iesit dupa o distractie in club, alaturi la un mic lac din afara orasului, inconjurat de copaci, natura si un foisor si binenteles vremea foarte frumoasa care a tinut cu mine pentru a iesi o poza plina de culoare si viata .
Este o fotografie făcută pe 1 decembrie la paradă, un portret, al unui tată ce-şi ţine copilul după gât şi încearcă să-şi facă loc prin îmbulzeală.
O fotografie care mă face să zâmbesc de fiecare dată când o privesc. În primul rând, datorită copilului care este foarte drăguţ, îmbrăcat în culori vii. Este inocent. Pur. Nu are nici o grijă. Are cel mai real zâmbet posibil fiind fascinat de panglica albastru-galben-roşu legată de mânuţa sa. Năsucul roşu şi cei doi dinţişori completează imaginea.
Apoi, într-un contrast frumos, tatăl este oarecum opusul. Îmbrăcat în culori reci. Este “sharp”. Este concentrat. Are un obiectiv şi este pornit să-l atingă. Are acea privire ca şi cum nimic nu-l poate opri.
La mine este simplu, ultima poza este neagra 100%. Am realizat-o in buzunar, din greseala 🙂
Sper ca “o vezi” destul de clar 😛
eu o vad gri ma. de ce minti? 🙂
Acum cateva zile..Mangalia, intr-o dimineata pe la 8-9, temperatura de afara -10grade. Marea Neagra, fiind mai calda, scotea aburi. Din pacate, nu m-a ajutat camera de la telefon si de nervi am sters poza..
Un pahar de vin. Rosu. Vinul, nu paharul. Matur, bine facut, cu un bun echilibru. Atat aromatic cat si gustativ. Corpul e mediu cu tanini moi si aciditate buna. Pe o masa de stejar. Nu se vede masa, se vede doar tablia. Dar vinul asta ar merge foarte bine cu un preparat pe baza de carne de pui. In spatele paharului se vede o luminita, semn ca vinul dezvaluie un buchet mineral cu note elegante de fructe negre de padure, visine si condiment pe un gust amplu, catifelat, cu atac intens. Finish-ul majestuos si aromele delicioase de piele, tabac si busuioc din post-gust intregesc armonia acestui vin matur si exceptional.
Poza e facut de aproape, nu se vede piciorul paharului.
Un pui la borcan. Fript la cuptor. Sta in farfurie si scoate aburi. Aproape ca simti mirosul 🙂
Codul portocaliu abia a fost anuntat de autoritati cand am pornit la drum din Bucuresti spre Muntii Ceahlau. Eram o gasca mare de oameni cu un singur scop, sa ne bucuram de natura iarna.
Urcand pe noapte traseul de 4 ore, pe creasta simteam cum baba Dochia ne dezbraca de cojoacele de pe noi. Vantul batea atat de tare spulberand zapada inspre noi, incat ne inghetase toata fata. Genele la atingere scoteau sunete ca ciocnirea dintre doua pahare de cristal, ochii ne lacrimau si formau canale rozalii pe fata alba batuta de gheata usturatoare, sprancenele ne erau pe jumatate albe si pe jumatate negre de la fesul care retinea caldura corpului, buzele rosii probabil ca erau singurele care mai evidentiau culoarea umana, dar si ele aratau a fi batute cu urzica, pometii spulberau orice zicala, erau gri de parca nu mai aveau sange si peste toate, orice urma de fir de par era inlocuita cu siraguri de margele.
Emotiile transmise si capturate de pe fetele tuturor la capatul acestui drum vor ramane unice.
Ultima poza din telefon este o casa care mie personal mi s-a parut interesanta. Spre deosebire de casele normale aceasta are un turnulet elegant in fata facand-o sa para un mic castel. Un turnulet galbel cu decoratiunile zugravite alb ce are spre varf amenajata un fel de cupola inghisa cu sticla pentru a oferi o panorama extraordinara de acolo de sus printesei ce are sa-i calce pragul. Geamurile au niste bolte frumoase conturate cu o zugraveala alba formand un mic contrast cu galbenul-crem al cladirii. Cativa brazi tinerei o strajuiesc in fata, iar de jur imprejur un gard solid incearca sa o ascunda de privirile trecatorilor. Pe acoperit sta mandra o antena parabolica ce rade spre soare. 😀
Ultima poza din telefonul meu(defapt ultimele 10) sunt facute la cursurile materiei la care am dat examen astazi(de descris mai mult nu prea am ce decat daca vrei sa stii procese si mecanisme patologice in boli) :))..
PS..m-au ajutat!!
ultima mea poza din telefon este cu o broscuță-magnet de frigider.
e verzuie, are o moaca poznasa, iar mainile si picioarele sunt din snur subtire de nailon, galbui-portocaliu. atat corpul cat si extremitatile (manutele si labutele) sunt de asemenea cu magnet, astfel incat o poti pune in diverse ipostaze.
ultiuma poza e cu mana dreapta intre picioare, iar mana stanga ridicata sus, iar picioarele departate la unghi de 45 de grade.
ori zici ca se masturbeaza ori c-o arde pe un rock dur si ametitor…
Ultima mea poza din telefon este o “poza de test” cu o intersectie din orasul meu, la pranz, pe cand ma intorceam de la munca; zic “poza de test” pentru ca de cateva zile mi-am cumparat telefonul si am vrut sa vad de ce e in stare la capitolul foto, in conditii de lumina naturala.
Poza facuta unui alt telefon pe care era ceva amuzant.
Daca castig o sa dezvalui “amuzantul”.
Ultima poza din telefon reprezinta o sticla de vin cu o eticheta mare, alba, pe care e reprezentat un miel care sangereaza intr-un pocal. Mai in spatele sticlei se vede o placinta intr-o forma ceramica alba. Poza e facuta de de aproape, la nivel cu sticla. Fundalul e luminos, alb. Noroc ca vinul a fost rosu, ca altfel ma dureau ochii
la mine nu e greu, ca m-am dat mare cu ea pe facebook, ieri. 🙂
a poposit pe la mine acasa, dupa indelungi rugaminti, o frumoasa si coapta… negresa! avea tenul maro inchis, atat de inchis incat ziceai ca-i din ciocolata d-aia buna, amaruie. tot stand cu ea si admirand-o, imi venea s-o ling de pofta, dar nu inainte sa o imortalizez, asa intinsa cum statea ea, oarecum pe spate. am atins-o putin, si era fierbinte. exact ca si fetele din clipurile lui pitbull. am admirat-o in perfectiiunea ei, pana cand n-am mai rezistat tensiunii si pasiunii aprinse intre noi, si cu pofta am… muscat din ea!
Hooo, ca nu-i Worl World Z partea a doua, si nici eu nu-s Prad Bitt, mi-am facut si io o negresa, ca delicatesa de week-end. prajitura, mah! acum, ti-ai revenit? ma duc sa ma sterg la gura ca inca mai am niste firimituri, ca am scris cu gura plina. 😉
I have a picture of an American Pie!…
Ultima fotografie din telefon e a unui turture de pe marginea unei case de tara din zona banatului. In fundal e un camp cu niste pomi fructiferi.