S-au dus vremurile bune. Vremurile alea în care socializarea se făcea scurt și curpinzător, în scara blocului, în timpii alocați așteptării liftului (ăia care aveau lift) sau în preajma marilor sărbători la bara de bătut covoare.

Mi-e dor de sunetul cristalin al unui bulgăresc de 4mp care suna amplu, cu reverb și puțin delay, ajutat fiind de setup-ul bării în funcție de blocurile dimprejur.

Unde-i cazna la care bărbații care scoteau ciucurii din persan de-atâta treabă erau supuși. Aia sală, nu ca acum.

De când viața cu aspiratorul în mână nu mai e, dom’le, cum era. Ieșit în trening, cu un 2 bătătoare, unul din plastic, altul de nuiele, cu o nevastă care nu-ți aducea cafeaua, ci ligheanul cu apă și oțet. Cu întoarcerea aia de învingător după ce ai nădușit și-ai mutat praful de pe covor pe tine.

Ah, ce vremuri..