Mă joc PS4, rar, dar bine.

Deunăzi mă jucam WatchDogs, un RPG făcut de UBISOFT. E despre un hacker ce vrea să-și răzbune familia, devine vigilante, blabla.
Hackeru’ ăsta pe măsură ce avansezi în misiuni primește tot felul de minimisiuni în care e pus să salveze cetățeni din fața fărădelegilor. Se aprinde radarul, tu întocmai ca Batman te duci în zonă, te pitești și aștepți să se petreacă flagrantul. Dacă salvezi victima și execuți doar nelegiuitorul, crești în grad. Eu am ajuns la Protector.

Visez cred în fiecare noapte dar nu țin minte mai nimic.

Azi noapte însă, vigilantele meu să vezi ce mi-a făcut. Mi-am adus aminte azi, când am urmărit serialul Trosniți în Nato din Parlament, mai ales când taica Tăriceanu râdea ca Antonu’ la poarta nouă.

Deci exact aceeași fază, Tăriceanu la microfon, iar vigilantele meu ascuns fix sub balcon. Cumva aflat în văzul tuturor dar mai puțin al lui Tări’. Ăstia, toți părtași la ce avea să se întâmple.

După ce Călin Popescu recită tare și răspicat ‘separarea puterilor în stat’, lu Vigi‘ i se aprinde radaru’ se ridică și ți-l prinde pe Călin de gușă.

Da, fix de gușă!

Îl trage de la birou peste microfon și-l trântește pe podium. Ăsta cu burtica lui de Piedone-n devenire, se lovește de ceva și încremenește întocmai ca o capră d-aia de se blochează când se sperie.

Vigi scoate praștia și îl salvează de la indecență. Apoi îl înșfacă după el ca monstru alb din Uncharted 3 (cred) și iese de la tribună. Aplauze-n sală și râsete ca alea PSDiste de azi.

Mi-am adus aminte visul acum, la urmărind moțiunea vieții.

Mă tem că trebuie să așteptăm un vigilante curând, oameni buni.

Legal nu cred că mai avem șanse.

p.s. am mai visat că Meleșcanu participa la Eurovision.